rjukan-e1489752866989.jpg
Un oraş din Norvegia, acoperit de umbră timp de jumătate de an, a implementat o idee ingenioasă de a se bucura de lumina soarelui – oglinzi foarte mari, care au rolul de a atrage razele soarelui şi a le reflecta spre oraşul dintre munţi, scrie Business Magazin.

Invenţia i-a aparţinut lui Martin Andersen, care a primit finanţare din partea autorităţilor pentru a-şi implementa ideea. După îndelungi cercetări şi schiţe, proiectul s-a concretizat cu succes – trei oglinzi, fiecare măsurând 17 metri pătraţi, stau pe muntele de deasupra oraşului. În ianuarie, cu ajutorul acestora, soarele poate fi zărit doar două ore pe zi în piaţa oraşului, de la prânz până la ora 14, însă cetăţenii sunt fericiţi şi pentru atât. „Păşind în soare după atâtea ore de umbră permanentă mă face să realizez cât de mult ne poate afecta percepţia asupra lumii. Dintr-o dată, lumea pare tridimensională”, spune Andersen.

Nu toată lumea din Rjukan a primit cu braţele deschise ideea acestor oglinzi de soare, iar mulţi consideră că nu sunt altceva decât un „truc turistic”. Până şi Andersen a admis faptul că s-a obişnuit, între timp, cu lipsa luminii soarelui. „Este ca şi cum oamenii care au fost crescuţi în acest loc umbrit sau cei care au ales să rămână au devenit imuni la lumina normală a soarelui”, mai adaugă acesta.

Preluat de la: Diez.md