foto-ec-135-345.jpg
La mai bine de jumătate de an de la accidentul din Haragâş, Republica Moldova, la Iaşi a ajuns un nou elicopter SMURD, cu ajutorul căruia vor interveni cinci medici şi opt asistenţi, informează Mediafax.

Noua aeronavă va executa misiuni în toate judeţele Moldovei, dar şi în Republica Moldova. La manşa elicopterului a fost, marţi, comandorul Lucian Lupescu, adjunctul comandantului Detaşamentului Aeromedical din cadrul Inspectoratului General al Aviaţiei. „A fost un zbor în regulă, în siguranţă, la apropierea de Iaşi este multă ceaţă. Este elicopterul care va fi în serviciul SMURD de astăzi şi va opera şi în zona transfrontalieră, în Republica Moldova, se vor relua misiunile acolo. Prima dată intrăm în seriviciu eu cu colegul meu, apoi vor intra cei desemnaţi de la Iaşi şi din când în când vor mai veni colegi din ţară care să-i ajute”, a declarat Lucian Lupescu.

Pilotul Andrei Botezatu, unul dintre cei care va fi la comanda noului EC 135 va fi în curând unul dintre cei mai tineri comandanţi de echipaj. “Aşteptăm colegii din Republica Moldova să ne solicite în misiuni, suntem pregătiţi 24 din 24 să intervenim atât în Moldova noastră cât şi în Republica Moldova”, a declarat jurnaliştilor Andrei Botezatu. Alături de el, în misiuni va fi tot timpul pilotul Tudor Găşpărel, de la Unitatea Specială de Aviaţie de la Iaşi, care a mai făcut misiuni şi cu fostul elicopter SMURD Iaşi.

foto-ec-135-345-2

Pe 2 iunie elicopterul SMURD Iaşi, de tip EC135 cu numărul de înmatriculare 347 s-a prăbuşit în Republica Moldova în Raionul Haragâş. Medicul Mihaela Dumea, asistentul Gabi Sandu, piloţii Voicu Şocae şi Doru Gavril şi-au pierdut viaţa în acel accident aviatic, în timp ce erau într-o misiune de salvare a unui pacient. În memoria lor, la Haragâş va fi construit un monument care să le amintească tuturor de sacrificiul făcut de eroii de la SMURD Iaşi. Acesta a fost cel de-al doilea accident aviatic în care a fost implicat un elicopter SMURD Iaşi.

Preluat de la: Diez.md