1475415354851.jpg

Membrii trupei Kadebostany au postat un mesaj pe pagina lor oficială în care anunță despre concertul pe care-l vor susține la Chișinău. Aceștia spun că sunt fericiți că se vor întoarce la Chișinău.

Trupa care a făcut furori pe întreg globul cu piesa „Castle in the snow” va veni la Chișinău duminica viitoare, pe 08 octombrie și va susține un concert în cadrul River Fest 2016. Evenimentul este dedicat sensibilizării opiniei publice în legătură cu problemele de mediu din țara noastră și, în special, pentru a încuraja acțiunile de salubrizare a râului Bâc.

Pentru cei mai curioși vor fi organizate ateliere, unde veți putea testa apa de la izvorul sau fântâna de lângă casă și veți afla ce apă este bine de băut pentru a fi sănătoși, energici și veseli.Doritorii vor putea discuta și cu viceministrul Mediului despre cum să facem ca în Moldova să avem ape curate, păduri multe și fără gunoaie, orașe și sate amenajate și să ne fie confortabil de trăit.Biletele pot fi procurate pe iTicket.md, însă copiii cu vârsta pînă la 10 ani au acces gratuit la eveniment. Evenimentul este organizat de Centrul Național de Mediu în parteneriat cu Ministerul Mediului și susținut de Ambasada SUA la Chișinău.

Preluat de la: Zugo.md