jeremy-yap-j39x2xx_8cq-unsplash_optimized.jpg

Hai la film! În următoarele două săptămâni, la cinematografele Cineplex din Chișinău, urmează să aibă loc cinci premiere, așa că te îndemnăm să nu le ratezi. În acest articol îți spunem care sunt acestea, astfel încât să reușești să cumperi bilete, în cazul în care ți-a atras atenția una dintre ele. Producțiile cinematografice vor fi lansate în zilele de 19 și 26 februarie 2026.

Biletele pentru filmele menționate mai jos pot fi achiziționate de aici.

Plasat în Los Angeles, filmul spune povestea unui hoț de bijuterii ale cărui jafuri au pus poliția în încurcătură. După ce pune ochii pe o pradă colosală, drumul lui se intersectează cu cel al unei agente de asigurări. Convins că a descoperit un tipar, un detectiv neobosit merge pe urmele hoțului. Pe măsură ce lovitura se apropie, linia dintre vânător și vânat începe să se estompeze, iar toți trei se confruntă cu alegeri decisive pentru viața lor și cu realizarea că nu mai există cale de întoarcere.

Data lansării – joi, 19 februarie.

Archie Everhardt, o capră de dimensiuni modeste, sfidează așteptările alăturându-se unei echipe de elită în roarball – un sport periculos în care animalele concurează pe terenuri dificile, mereu în schimbare. Împreună cu coechipierii săi, el trebuie să demonstreze că își merită locul în liga feroce.

Data lansării – joi, 19 februarie.

Regizoarea americană Maxine (Angelina Jolie) ajunge la Paris pentru săptămâna modei într-o călătorie pe muchie de cuțit, confruntându-se cu provocări și descoperindu-se pe sine.

Data lansării – joi, 26 februarie.

În tătară, „kîzîm” înseamnă „fetița mea” sau „fetița lui tata” și așa o alintă Aynur pe fiica lui, Selda. Doar că Selda se îndrăgostește de Tudor, iar relația pune familia pe jar. Părinții se luptă să o convingă pe Selda că religia musulmană și tradițiile comunității ei sunt mai importante decât o iubire adolescentină. Conflictul dintre cele două generații și mentalități o va împinge pe Selda să aleagă între două lumi foarte diferite.

Data lansării – joi, 26 februarie.

Când un nou ucigaș Ghostface apare în orașul în care Sidney Prescott și-a construit o nouă viață, cele mai întunecate temeri ale ei se adeveresc, deoarece fiica ei devine următoarea țintă.

Data lansării – joi, 26 februarie.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai actuale evenimente din Chișinău, dar și din țară, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md