collage-45.jpg
Interpretul rus, Egor Kreed, a oferit un interviu pentru canalul de youtube vDudi în care povestește despre carieră, plecarea lui de la Black Star, despre zvonurile ca ar fi gay, dar și despre relația sa cu moldoveanca Xelia Deli.

Egor spune că relația pe care a avut-o cu Xenia Deli a fost una dintre cele mai memorabile din viața lui. Au făcut cunoștință pe Instagram. În acel moment, ambii se aflau în Los Angeles, iar Egor Kreed a invitat-o într-un restaurant din oraș și de acolo a început istoria lor de dragoste

„Țin minte clipa în care ea a intrat în local, o văd și înțeleg cât de frumoasă ea este. Atunci mi-au apărut și primii „fluturașii în burtă”. Am stat împreună circa o oră, după care mi-a zis că trebuie să plece, o așteaptă prietenul. În acel moment am înțeles că am doar o șansă și i-am zis „Hai să mercem pe o jumătate de oră pe dealurile din Hollywood, să discutăm sufletește, după care ne vom despărți”. Ne-am dus acolo în jurul orei 12 noaptea și am stat până la 7 dimineața și tot atunci ea s-a despărțit de prietenul ei. După aceasta am început să ne întâlnim”.

„În timp ce noi eram împreună ea a trecut castingul în clipul lui Justin Bieber la piesa „What Do You Mean?”. Odată, când ne duceam la cinema, Justin Bieber o suna pe FaceTime, iar Xenia nu i-a răspuns”.

„Eu nu iubesc să-mi afișez relațiile. Xeniei acest lucru nu i-a plăcut. Într-o seară trebuia să ne întâlnim cu sora mea ca să facă cunoștință cu Xenia. Însă ea așa și nu mi-a răspuns toată noaptea la apelurile mele. Dimineața mă trezesc și văd pe Instagram o fotografie a lui Justin Bieber cu picioarele lui și picioarele unei fete. Înțeleg că probabil e Xenia mea acolo. Apoi văd în presă o fotografie cum Xenia stă alături de Bieber într-un local unde el îi cântă la pian. După aceasta i-am scris: „La revedere”. Ea mi-a răspuns: „Așa eu am vrut să-ți dau o lecție, să-ți arăt ce am simțit când tu ai petrecut noaptea cu o prietenă de a ta. Iată acum eu m-am întâlnit cu un prieten de al meu”.

„După această situație nu am vorbit vreo săptămână. După care ea a venit la mine și și-a cerut iertare. Mi-a spus că „între noi nu a fost nimic și în așa fel am vrut să-ți dau o lecție”.

 

Preluat de la: diez.md