Cooking2.jpeg
Trăim puțin, poate cel mai puțin comparativ cu alte țări din Europa. Ne aflăm pe locul 99 în lista țărilor după indexul de durată a vieții. Din 190 de state, suntem la mijlocul topului la nivel mondial și la coadă dacă vorbim despre cel regional.

Este rezultatul alegerilor noastre. Însă mai mult decât atât, este rezultatul produselor nocive care stau pe rafturile principale ale magazinelor. Unii au înțeles efectele devastatoare ale ingredientelor ascunse pe spatele etichetelor și au adoptat un stil de viață extremist. Ce soluții au însă cei care vor să se bucure în continuare de „micile plăceri ale vieții”?

O soluție alternativă este să încercăm să diminuăm riscurile la care suntem supuși, exluzând din alimentația noastră zilnică o listă de ingrediente nocive. Această practică a devenit una extrem de populară în Europa. „Harm reduction” (reducerea daunei) este o soluție care vine să-i ajute pe oameni să-și păstreze sănătatea. Ideea este simplă – savurează aceleași alimente sau deprinderi, dar cu mai puțin risc pentru sănătate.

În Moldova, conceptul de harm reduction nu este unul extrem popular sau cunoscut printre consumatori. Statisticile arată că mai mult de jumătate din populația țării noastre este supraponderală, mai exact 70%, în timp ce doar 10 la sută dintre ei fac sport. Soluția? Dacă nu reușim să excludem de tot unele alimente, să încercăm să le reducem efectele negative – esența noțiunii Harm Reduction.

Ca să înțelegem mai bine ce presupune acest concept și cum funționează în practică, i-am întrebat pe câțiva adepți ai harm reduction să ne explice cum continuă să savureze ˝micile plăceri˝, dar cu mai puțină daună pentru sănătate.

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool„Cred că fiecare din noi schimba mici detalii care ne-ar ajuta să avem un stil de viață mai sănătos. Astfel dacă decidem să cumpărăm produse cu care ne-am deprins, dar dorim să fim mai sănătoși, trebuie să ne gândim la alternative sau să știm cine le produce și cum le produce. Uneori poate fi dificil să schimbăm radical viața noastră de zi cu zi, dar dacă consumăm produse care nu conțin ulei de palmier în exces, substituieți de lactate și coloranți, și citim atent ce conțin produsele care ne plac, atunci pe termen lung putem evita mai multe boli și probleme care ar putea să apară”, ne explică Alexandru Lebedev, CEO la diez.md și un adept al conceptului „harm reduction”.

 

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-tool

„Un mod sănătos de viaţă înseamnă ingrediente bune, combinate corect sau alternativa lor aprobată de specialişti. Am renunţat la zahăr, dar nu şi la gustul de dulce. În schimb, folosesc îndulcitor pentru cafea în proporţii mici. Iar în loc de 2-3 ţigări la fiecare ceaşcă de espresso am ales ţigara electronică, unde îmi dozez singur proporţia de nicotină. Inovaţia ne permite să ne păstrăm viciile, dar să le controlăm astfel încât să nu ne dăuneze”, ne spune Dan Maxim, care de curând a renunțat la fumatul tradiționalelor țigări.

 

Photo Shape Editor: https://www.tuxpi.com/photo-effects/shape-toolCristina Aramă, adeptă și ea a acestui stil sănătos de viață, ne explică prin exemple cum aplică „harm reduction” în viața de zi cu zi, excluzând din alimentație câteva produse și înlocuindu-le cu altele. „Despre beneficiile uleiului de măsline se cunoaște de când lumea, doar că puțini dintre noi recurg să-l utilizeze în alimentație. Totuși, e suficient să-l începi a utiliza zi de zi, în loc de cel de floarea soarelui, și simți imediat cât de bun e pentru sănătate. Orice mâncare pe care o prepar acum e doar cu ulei de măsline și asta în primul rând pentru că este foarte bine tolerat de către stomac și reduce în mod considerabil colesterolul. Așa încercăm să prevenim prin alimentația corectă apariția ulcerului și gastritei. Tot în alimentație, din obișnuință, am început să utilizez și sarea iodată. La fel, pe bază de studii am început a întrebuința sarea iodată pentru a preveni bolile care apar prin deficit de iod, în special pentru combaterea afecțiunilor tiroidiene.”

Harm reduction se referă și la alcool. Nu este nevoie să renunți totalmente la acest produs, ci doar să înveți să-l consumi moderat, cât și să te informezi despre cum acesta a fost produs.

Studiile au arătat că conceptul Harm Reduction ajută atât în cazul consumului de alimente, alcool sau fumatul țigărilor. Cu alte cuvinte, în mare parte, cam tot ce ne înconjoară.

Ne-am propus să vă explicăm conceptul pe larg într-o serie de articole publicate pe #diez. Explicat în teorie și povestit din practică, o să vă prezentăm produse care pot fi înlocuite, exemple de succes ale celor care reușesc în fiecare zi să-și prelungească viața printr-un mod simplu de înțeles și aplicat.

Preluat de la: diez.md