1543844462417.jpg

Pentru al doilea an consecutiv, începând cu 15 decembrie 2018 și până pe 15 ianuarie 2019, moldovenii se vor putea distra cu prietenii și familia la Târgul de Crăciun.

Astfel, timp de o lună, strada 31 august 1989 (tronsonul cuprins între strada A. Pușkin și strada Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni) redevine pietonală. Acolo vor fi amenajate diverse atracții pentru copii, căsuțe unde se vor comercializa produse autohtone, dar și un brad de toată frumusețea.  

„Anul acesta am trecut prin mai multe momente complicate, am trecut peste probleme, de asta am spus că lucrurile frumoase trebuie să continue. La fel ca și anul trecut am hotărât să organizăm Târgul de Crăciun. 

Anul acesta pomul de Crăciun vine de peste Prut. Prietenii noștri din România s-au oferit să ne aducă în dar acest pom de Crăciun. Colegii deja l-au selectat și am toată certitudinea că într-o săptămână îl vom primi aici, la Chișinău. Este un gest simbolic, pentru că anul acest sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire”, a menționat premierul Pavel Filip, în cadrul unei conferințe de presă. 

Potrivit prim-ministrului, o altă surpriză va fi Roată panoramică, cu o înălțime de 20 de metri, de unde chișinăuienii vor putea urmări priveliștea Târgului de Crăciun. Totodată, Filip a menționat că, și în acest an, peste 5000 de copii din toată țara vor fi aduși la Târgul de Crăciun și vor avea ocazia să se bucure gratuit de distracții, iar la plecare, micuții vor trece pe la Moș Crăciun, care îi va aștepta cu cadouri. 

Pentru cei mici va circula și trenuleţul sărbătorilor de iarnă – un nou element distractiv, care va face turul orăşelului de poveste. La fel, autoritățile promit că vizitatorii vor putea admira și Scena Naşterii Domnului. În acest an, Târgul de Crăciun va avea și un imn, compus și fredonat de Brio Sonores. 

Târgul de Crăciun din centrul capitalei va avea mai multe zone special amenajate, și anume: 

– Zona de Poveste, unde Moș Crăciun îi aşteaptă pe cei mai mici vizitatori pentru a le asculta poeziile şi a le oferi cadouri;

– Zona de Gheață, unde îți pui patinele și zbori ca vântul pe cel mai mare patinoar din țară;

– 3 Zone ale distracţiei cu Roată Panoramică, carusele și trenuleţ pe placul vizitatorilor de toate vârstele;

– Zona Tradițiilor, unde descoperi obiecte de artizanat şi o diversitate de cadouri pentru cei dragi, expuse în cele 30 de căsuţe ale comercianților;

– 2 Zone ale Concertelor, în una dintre care vor evolua exclusiv copiii. Pe cealaltă scenă în fiecare seară vor urca cei mai în vogă artişti, iar în weekend se vor organiza concerte de zile mari;

– Zona Fotografiilor, unde Pomul de Crăciun îşi aşteaptă admiratorii pentru poze memorabile! 

Pentru mai multe detalii despre Târgul de Crăciun, accesează pagina de Facebook a evenimentului.

Preluat de la: zugo.md