Eleonora Rusu este o meșteră populară din Republica Moldova care realizează obiecte decorative din ceramică. Recent, atelierul său a fost inclus în Ruta Ceramicii, așa că echipa #diez a mers să-l viziteze. Între timp, Eleonora ne-a povestit despre pasiunea sa și ne-a arătat cum creează una dintre vazele sale preferate.
„Cel mai interesant e că părinții mei nu au nicio legătură cu arta. În schimb, am observat, fiind copil, un meșter popular cum învârtea niște vase la roata olarului și atât de mult am rămas impresionată, încât a doua zi deja eram cu părinții la un centru de creație pentru copii”, povestește meștera.
În anii de școală, confecționarea obiectelor din ceramică a fost pentru Eleonora un hobby. Astfel, după finalizarea gimnaziului, a decis să schimbe un pic direcția și s-a înscris la Colegiul Tehnologic, unde a însușit profesia de modelier-tehnolog, constructor vestimentar. „Cu toate acestea, mereu mă simțeam atrasă de ceramică. Așa că după colegiu, am decis că trebuie să mă întorc la ceea ce-mi place și am depus actele la Universitatea Pedagogică «Ion Creangă», la facultatea «Arte plastice și Design».”
Acum, Eleonora creează obiecte decorative din ceramică atât pentru ea, cât și la comandă. Adesea, este inspirată de diferite mituri și legende, dar și de lucrările soțului său, care este pictor. „Îmi plac mult tematicile mai puțin discutate de alți meșteri. Mereu încerc să creez ceva mai deosebit, nu ce fac toți. Iar inspirația vine cel mai des la ora 1:0-2:0 de noapte, când copiii deja dorm, că-i liniște și pot să mă așez cu toate gândurile mele, cu toate dorințele.”
În videoclipul de mai jos, meștera îți arată cum se modelează un obiect decorativ din ceramică. Vizionare plăcută!
Apropo, dacă vrei să înveți a crea lucrări din ceramică și chiar să realizezi una, poți participa la un atelier tematic, ghidat chiar de Eleonora. Înscrierile se fac online. O poți contacta pe Facebook sau Instagram.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md

