vulcan2.jpg
Autorităţile au avertizat populaţia dintr-o regiune a insulei Bali că vulcanul Muntele Agung ar putea să erupă în orice moment, au declarat oficialii indonezieni, care au precizat că în acest moment nu există riscul ca zonele turistice să fie direct afectate de acest fenomen natural.

Oficialii au mai comunicat că aproape 135.000 de persoane au fost nevoite să se refugieze în centre de evacuare amenajate în săli de sport ale unor şcoli, clădiri guvernamentale, ori tabere de corturi, informează agenţia de ştiri Reuters.

Alerta privind vulcanul Agung a fost crescută la cel mai înalt nivel încă de săptămâna trecută, în urma intensificării mişcărilor seismice şi a altor semnale care indică o posibilă erupţie.

Peste 1.000 de persoane au decedat ultima oară când Muntele Agung a erupt, în 1963.

Insula Bali este o destinaţie turistică populară, fiind vizitată anul trecut de aproximativ 5 milioane de vizitatori, în special din China, Australia şi Japonia.

În condiţiile în care unii turişti şi-au exprimat teama în legătura cu posibila erupţie a vulcanului, departamentul pentru turism din Bali a emis joi un comunicat în care reasigură turiştii că este sigură vizitarea insulei, cu excepţia zonei Muntelui Agung.

Totuşi, Ministerul Transporturilor din Indonezia a anunţat că zborurile spre Bali ar putea fi redirecţionate spre alte aeroporturi din zonă în cazul unei erupţii.

Preluat de la: diez.md