maxresdefault-6.jpg
Amazon se orientează către tehnologia ce i-ar putea permite să efectueze livrările la adresele clienților cu ajutorul dronelor prin parașutarea coletelor pentru a elimina riscurile de securitate, informează Agerpres.

Dronele ar propulsa pachetele către sol folosind un sistem ce include electromagneți și arcuri elicoidale. După lansarea coletelor, drona respectivă va continua să monitorizeze coborârea coletului, care poate conține obiecte fragile, pentru a împiedica blocarea acestuia pe acoperișuri sau în copaci.

În cazul în care coletul ajunge într-un loc nedorit, drona va putea lua măsuri de remediere a situației, cum ar fi lansarea unui jet de aer sau declanșarea unui dispozitiv pentru ghidarea pachetului către un loc de aterizare sigur.

Cu toate că Autoritatea Civilă Aeriană a acordat permisiunea Amazon pentru efectuarea testelor, cel mai important factor care stă în calea livrărilor prin intermediul dronelor este lipsa reglementărilor legale. În acest moment, este ilegală pilotarea unei drone dincolo de câmpul vizual al pilotului și la mai puțin de 50 de metri de o persoană, vas, vehicul sau structură.

Amazon a efectuat prima livrare cu ajutorul unei drone la locuința unui client din Marea Britanie, la finalul anului trecut, transportând cu succes un modul de recepție de televiziune și o pungă de popcorn. Livrarea a durat 13 minute, iar drona a aterizat în grădina clientului.

Preluat de la: Diez.md