1200x647-RO-1.jpg
Secolul XXI este secolul în care tehnologiile informaționale sunt prezente practic în orice domeniu de activitate. De la cea mai fragedă vârstă copiii petrec ore în șir în fața calculatorului, iar pentru ca aceștia să beneficieze la maximum de acest timp, IT Academia Copiilor STEP oferă un program de studiu specializat.

Este o oportunitate pentru toți copiii de a veni la noi și de a încerca lucruri, mature, să învețe la nivel profesional IT. În dependență de vârsta copilului programul este diferit, copii de 9-12 ani studiază timp de 5 ani, avem un program pe module pentru 5 ani de studii, iar copii de 13-14 ani studiază doar trei ani, în această perioadă ei obțin diferite module din toate direcțiile IT, cele mai solicitate pe piață”, menționează Irina Basiul, manager Junior STEP IT Academy Moldova

În cadrul Academiei copii învață să programeze, să fotografieze şi să filmeze, alături de profesori tineri, cu experiență în domeniu, care sunt gata să explice totul de la zero.

Întrucât avem un program destul de diversificat, copii își pot alege viitoare profesie deja, fiind conștienți de care sunt posibilitățile acestor domenii, dacă vorbim direct despre design, copii pot atinge astfel de profesii ca design grafic, design interior, design publicitar, game designer, web designer, practic o gamă foarte largă de domenii”, menționează Maria Harti, lector la Junior STEP IT Academy Moldova

După ce absolvesc școala de IT, aceștia se aleg cu o diplomă din partea Junior Computer Academy, iar pe parcursul anilor de studiu există numeroase concursuri locale, dar și internaționale unde copiii se pot manifesta.

Anul curent a fost un concurs care se numește Golden Bite, este pentru prima dată când participă Academia IT Step, mai ales filiala din R. Moldova, acolo au fost luate premii 1 și 2 la diferite capitole, ceea ce este un câștig foarte mare luând în considerație că au fost participanți din toată lumea”, menționează Bîcu Andrei, lector la Junior STEP IT Academy Moldova

Cel mai important este că aici copilul primește abilități practice și cunoștințe teoretice care îl ajuta în dezvolarea sa profesională pe viitor.

În cadrul cursului de robotică, copilul în primul rând încearcă să creeze și să gândească creativ, după care merge și punctul de programare, unde copilul începe să aplice funcțiile pe care le-a studiat, anterior, în modulele precedente, ce înseamnă algoritm și așa mai departe. Datorită programului dat atunci când el face un pas important în viață, cum ar fi universitatea sau școala, el știi deja ce vrea”, menționează Tatiana Bîcu, lector la Junior STEP IT Academy Moldova

În pragul vacanței de iarnă, Junior STEP IT Academy Moldova dă startul Școlii de Iarnă IT. Aici, copii vor avea posibilitatea să descopere lumea calculatoarelor, datorită programului captivant, ce include Robotică, Anime Studio, Arduino și Game design. Studiile încep din 26 decembrie, nu ezitați să vă înscrieți copilul dumneavoastră acum și să-i oferiți o lume fabuloasă a tehnologiilor informaționale.

IT Școala de Iarnă – prima tabără educațională în domeniul IT din Moldova, care oferă copiilor de la 9-14 ani o călătorie fascinantă în lumea calculatoarelor.

În IT Școala de Iarnă copiii își încearcă abilitățile ce țin de specialitățile IT, sub îndrumarea instructorilor și profesorilor cu experiență a STEP IT Academy. Pe copii îi așteaptă săli confortabile cu calculatoare moderne, săli de conferință și studiouri de design.

Ușile noastre sunt larg deschise pentru copii de la 9 la 14 ani, de la 10:00 până la 13:00 (zile de lucru).

Orarul schimburilor:

  1. 26.12.17 –  29.12.17
  2. 02.01.18 –  05.01.18

Probabil după o asemenea vacanță, petrecută atât de efectiv, copilul Dumneavoastră va avea un nou obiectiv, care îl va face învingător.

Înscrie-te până pe 30 noiembrie și beneficiază de o reducere în valoare de 20%! 

Pentru mai multe informații vizitați pagina IT Școlii de Iarnă sau contactați-ne la numărul de telefon: 022-854-680

 

Preluat de la: diez.md