1-gameofthrones.jpg
Tensiunea crește în rândul fanilor „Game of Thrones”, asta după ce ieri a fost lansat un trailer pentru cel de-al șaptelea sezon al seriei, în care apar trei dintre personajele principale, menționează Agerpres.

Clipul de 90 de secunde, intitulat „Long Walk”, îi arată pe Cersei Lannister (Lena Headey), Daenerys Targaryen (Emilia Clarke) și Jon Snow (Kit Harington), mergând hotărâți, înainte de a se așeza pe câte un tron.

Camera se concentrează apoi pe ochii celor trei actori, apoi revine la fața lui Cersei, care suflă aerul rece din camera Tronului de Fier și apoi imaginea sa dispare în cea a unui ochi de un albastru pătrunzător al unui Umblător Alb.

Trailerul dezvăluie foarte puține despre noul sezon și a pus deja pe jar fanii pe rețelele de socializare. De la lansarea sa în 2010, această saga medievalo-fantastică a canalului HBO a obținut 38 de premii Emmy, mai mult decât orice alt program de ficțiune, și se bucură de o audiență estimată la 25 de milioane de persoane doar în Statele Unite.

Noul sezon, care va debuta la 16 iulie, rămâne înconjurat de mister, fiind dezvăluit doar că laureatul premiului Oscar, Jim Broadbent, s-a alăturat echipei, și că starul pop britanic Ed Sheeran va fi „guest star”.

Preluat de la: Diez.md