George Michael, interpretul care s-a stins la vârsta de 53 de ani pe 25 decembrie curent, a fost unul dintre cei mai mari artiști ai Regatului Unit, un cântăreț și textier de suflet ce în ultimii 35 de ani a bucurat milioane de oameni din întreaga lume.
Pentru a-i aduce un omagiu, am selectat 6 piese care i-au adus nenumărate succese de-a lungul carierei sale, dar și câteva curiozități despre acestea.
Careless Whisper (1984). A fost primul hit solo, lansat în 1984, când George făcea parte din trupa Wham!. A scris piesa în autobus, în drum spre muncă, când avea doar 17 ani.
A Different Corner (1986). Este o piesă de dragoste pe care i-a dedicat-o unei persoane care nu-i împărtășea sentimente. „Am avut tot ce am vrut. Este pentru prima dată când mă îndrăgostesc și se pare că nu funcționează din cauza că am avut tot ce am vrut”, spunea el.
I Want Your Sex (1987). O piesă de pe albumul „Faith”, un album megavândut. În acea vreme, George era deranjat de ideea că „Sexul este ceva de ce ar trebui să-ți fie frică. Poți face asta și fără a face copii”.
Praying For Time (1990). Atunci când a lansat următorul său album – „Listen Without Prejudice Volumi I”, George Michael a decis să se retragă din lumina reflectoarelor pentru a evita supraexpunerea. „Dacă viața mea merge așa cum merge ea, atunci nu mi-aș dori să mai apar în fața camerei niciodată”, spunea el.
Jesus To A Child (1996). A fost unul din cele mai personale compoziții de-ale sale. Piesa l-a conectat nespus cu fanii și a devenit un nou Number One al Marii Britanii. Un subiect neștiut pe atunci era că partenerul său, Anselmo Feleppa, a murit pe cont de hemoragie la creier și el a și fost subiectul piesei.
Outside (1998). În anul 1998, George a fost forțat să abordeze problema sexualității sale, după ce a fost arestat pentru comportament indecent, într-o toaletă publică din Los Angeles. El a preferat să ducă o luptă de umor cu tabloidele și le-a spus că prima lui relație de gay a fost la 27 de ani și că „piesele pe care le-am scris când eram cu femei, erau despre femei”.
Georgios Kyriacos Panayiotou, cunoscut mai bine drept George Michael, s-a născut pe 25 iunie 1963. Deşi a ajuns cunoscut în întreagă lume că fiind jumătatea duo-ului Wham, George Michael şi-a asigurat faima odată cu apariţia primului sau album solo – „Faith”, lansat în 1987.
Până în prezent, artistul a vândut peste 100 de milioane de discuri în întreaga lume, conform site-ului sau oficial.
Preluat de la: Zugo.md