e.jpg

Eugen Doga a fost și rămâne unul dintre cei mai apreciați compozitori din spațiul românesc și internațional. Astfel, în acest articol am adunat câteva evenimente care i-au consolidat statutul de figură marcantă a culturii contemporane.

#1. În 1978, Eugen Doga a compus valsul pentru filmul „Gingașa și tandra mea fiară”, regizat de Emil Loteanu. Anume acest vals i-a adus maestrului faimă internațională, devenind una dintre cele mai recunoscute și iubite creații ale sale.

#2. În 1980, valsul lui Eugen Doga a răsunat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Moscova.

#3. Tot în 1980 a fost lansat filmul muzical „Maria, Mirabela”, cu alte melodii compuse de marele maestru. Succesul acestei producții a consolidat și mai mult reputația lui Doga ca unul dintre cei mai importanți compozitori din regiune.

#4. În următorii ani au fost lansate și mai multe filme de animație a căror coloană sonoră era realizată la fel de Eugen Doga. Unul dintre ele este „Andrieș”, o peliculă inspirată din poemul omonim al lui Emilian Bucov.

#5. În 1998, compozitorul a fost distins cu Medalia de Aur „Omul secolului XX” de către American Biographical Institute din Statele Unite ale Americii. Această distincție a fost acordată unui număr restrâns de personalități marcante la nivel mondial, recunoscând contribuțiile lor excepționale în diverse domenii.

#6. La Jocurile Olimpice de Iarnă din 2002, desfășurate în orașul Salt Lake City, patinatoarea americană Sasha Cohen a evoluat pe același vals al lui Eugen Doga, menționat anterior.

#7. În 2004, compozitorul a fost distins cu cea mai înaltă distincție a intelectualilor din Sankt-Petersburg, „Tichia Maestrului”. La festivitatea organizată cu această ocazie în capitala de nord a Rusiei, orchestra a interpretat celebrul vals.

#8. În 2007, Școala de Muzică pentru copii Nr. 5 din Chișinău a fost redenumită în 2007 în onoarea compozitorului. Aceasta oferă instruire în diverse specialități muzicale, inclusiv pian, canto, instrumente cu coarde, aerofone și populare.

#9. În 2012, Doga a întemeiat Fundația Internațională „Dominanta”. Principalele obiective ale acesteia includ stabilirea relațiilor cu spațiul cultural-artistic internațional, dezvoltarea cooperării cu organizații culturale internaționale și susținerea proiectelor din domeniul culturii și artei.

#10. În 2013, a fost lansat un nou episod al serialului documentar „100 români celebri născuți în Moldova”, dedicat lui Eugen Doga. Filmul a fost apreciat la Festivalul de Film „HERCULES.ro” din România, unde a obținut Premiul I și Trofeul „Hercules”

#11. În 2014, valsul compus pentru „Gingașa și tandra mea fiară” a fost declarat de UNESCO una dintre cele patru capodopere muzicale ale secolului XX.

#12. Tot în 2014, fostul președinte al Statelor Unite ale Americii Ronald Reagan a numit valsul respectiv „cel mai frumos vals al secolului XX”.

#13. De asemenea, în 2014, valsul lui Doga a răsunat din nou la o ceremonie de deschidere a Jocurilor Olimpice. De data aceasta, la cea de la Soci.

#14. În 2015, strada pietonală din centrul Chișinăului a fost redenumită în cinstea compozitorului. Anterior, între 1997 și 2015, aceasta purta numele Alexandru Diordiță.

#15. În 2023, pe strada pietonală „Eugen Doga” a fost instalat un segment de pavaj care imită clapele unui pian, în semn de omagiu pentru marele compozitor.

Compozitorul moldovean Eugen Doga a decedat pe 3 iunie 2025, la vârsta de 88 de ani. Aici găsiți mai multe detalii despre viața și activitatea sa.

Preluat de la: diez.md