Design-fara-titlu.jpg

Spațiul e mic, dar sufletul cere ceva verde? Te gândești cum să transformi un spațiu limitat într-un refugiu verde, fără să sacrifici jumătate din sufragerie sau să te lovești de ghivece la fiecare pas? Aici intervine arta de a alege plantele potrivite, pentru că nu toate se potrivesc pentru un spațiu mic.

Plantele mai mici sunt mai ușor de îngrijit. Nu necesită ghivece mari, nu au nevoie de spațiu pentru rădăcini care se întind în toate direcțiile și sunt mai ușor de mutat atunci când faci curățenie sau vrei să rearanjezi mobilierul. În plus, sunt perfecte pentru cei care au tendința să uite de „grădinărit”.

Având un apartament mic, ar trebui să ne gândim de două ori înainte de a aduce ceva nou în casă. Dar natura, în înțelepciunea ei veche de când lumea, are soluții pentru toate. Așa că, dacă spațiul tău e compact, dar dorința de a avea verde e mare, îți prezentăm o selecție de plante care par să fi fost create special pentru a le crește în spații compacte.

Terariile sunt un fel de „crème de la crème” al plantelor de apartament. Imaginează-ți un mic univers într-un bol de sticlă, totul în miniatură, totul perfect proporționat. Pur și simplu le pui pe un raft, le acorzi puțină atenție din când în când și ele vor continua să arate ca noi. Sunt rezistente, nu se supără dacă le uiți câteva zile (sau chiar săptămâni) și, în plus, aduc o notă de exotism fără efort. Aceste mini-universuri sunt ideale pentru cei care își doresc o mini-grădină pe măsuța de cafea sau pe birou. 

Ce face ca Fittonia să fie atât de specială pentru apartamentele mici? În primul rând, dimensiunea sa compactă. Nu se extinde haotic, nu cere mai mult spațiu decât îi poți oferi, și nu invadează teritoriul celorlalte obiecte de decor. În al doilea rând, este rezistentă la condiții de lumină scăzută. Așezată pe o noptieră, pe un raft, într-un colț al bucătăriei, sau pe birou să-ți țină companie, aduce culoare și vitalitate. Frunzele sale sunt o adevărată operă de artă, cu vene viu colorate care contrastează cu verdele profund al frunzei.

Cine spune că ficusul trebuie să fie mare și impunător? Ficus Lyrata Bambino este varianta compactă a faimosului Ficus Lyrata, cunoscut și sub numele de „ficus cu frunze de vioară”. Această plantă aduce cu ea toată eleganța și rafinamentul speciei sale, dar într-o formă mai mică, perfectă pentru apartamentele moderne. Frunzele sale mari și lucioase atrag atenția în mod natural, iar planta în sine nu ocupă mult spațiu. Bambino este deosebit de versatil și se potrivește atât într-un living minimalist, cât și într-un colț mai decorat. 

Aglaonema sau „planta cu frunze pictate” este pentru cei care iubesc varietatea. Este una dintre cele mai adaptabile plante de apartament, pentru că crește atât în condiții de lumină scăzută, cât și în lumina indirectă puternică. Fiind compactă, are și un efect psihologic deosebit: adaugă un element de calm și de relaxare. Prezența sa subtilă, dar constantă, creează un echilibru între natură și urban, între interior și exterior. Acest echilibru, într-un apartament mic, face diferența dintre o „locuință” și un „acasă”.

Air plants sau Tillandsia sunt pentru cei care își doresc ceva cu adevărat special. Aceste plante trăiesc fără pământ și îți dau libertatea de a le decora în cele mai creative moduri posibile – suspendate, așezate pe rafturi, integrate în aranjamente decorative. Sunt versatile și foarte ușor de întreținut: doar le pulverizezi cu apă de câteva ori pe săptămână.

Chiar și în cele mai mici apartamente, natura își poate găsi locul. Floral Soul te poate ajuta în alegerea plantelor potrivite care pot transforma un apartament mic într-un loc în care să te simți conectat cu natura, chiar și la etajul zece. Cu ele, fiecare metru pătrat devine mai mult decât un simplu spațiu de locuit – devine un refugiu, o oază verde în inima orașului.

La Floral Soul nu găsiți doar un catalog impresionant de plante, ci și consultanță de specialitate, ca să vă ajute să alegeți cele mai potrivite specii pentru spațiul și stilul vostru. Descoperă serviciile și plantele pe www.floralsoul.md sau în Orangeria de pe strada Mihail Kogălniceanu, numărul 5.

Preluat de la: diez.md