13502922_1219286901416451_8517536826134059383_o.jpg
Piscinele din țară încet, încet ies din „hibernarea” cauzată de coronavirus și își redeschid ușile pentru vizitatori în această perioadă caniculară a anului. De asemenea și AquaMagic, cel mai mare aqua park din Moldova este gata să bucure oaspeții cu distracții. 

Contactând administrația aqua park-ului am fost curioși să știm dacă respectă normele de precauție impuse de autorități. În acest sens, ei ne-au spus că vizitatorii sunt obligați să poarte masca de protecție, la intrare neapărat se verifică febra, iar șezlongurile sunt amplasate la o distanță de doi metri. Spațiul se dezinfectează integral odată la două ore, personalul de asemenea este echipat conform regulilor, purtând mască și mănuși. De asemenea, vizitatorii sunt obligați să respecte distanța fizică și socială.

La întrebarea noastră dacă s-au modificat tarifele sau nu, personalul ne-a spus că „nu”, doar că toboganele nu funcționează anul acesta, din acest motiv se achită doar intrarea la piscină, care este de 200 lei pentru adulți și 100 lei pentru copii.

Iar dacă în anii precedenți AquaMagic putea găzdui în medie 3 000 de vizitatori, anul acesta, evident, numărul lor este mult mai mic, administrația spune că „este direct proporțional cu numărul de șezlonguri”.

Amintim că Aqua Magic este situat chiar în apropierea capitalei la o distanţă de doar 10 km, lîngă localitatea Sociteni şi are o suprafaţă de 60.000 m2.

Preluat de la: diez.md