iStock-1278975233_1090x726a.jpg

În fiecare an, mai mulți elevi din Republica Moldova sunt scutiți cu nota „10” din oficiu de la bacalaureat datorită examenelor internaționale pe care le susțin la limba străină. În cazul limbii franceze, Ministerul Educației și Cercetării acceptă două examene internaționale care le permit liceenilor să fie eliberați de la bac. Este vorba despre DELF ȘI DALF. Fie că vă propuneți să obțineți asemenea certificate pentru a fi scutiți de examenul maturității sau pentru a fi admiși la o universitate internațională, în acest material găsiți cele mai importante informații despre cele două teste, dar și unde le puteți susține în orașul Chișinău.

Alianța Franceză din Moldova este singurul centru acreditat pentru organizarea examenelor sau eliberarea diplomelor Centrului France Éducation International. În cadrul acestei instituții puteți susține atât examenul DELF, cât și DALF.

Alianța vă oferă posibilitatea să susțineți examenele pentru orice nivel de cunoaștere a limbii francez, începând cu A1 până la C1. Următoarele înscrieri pentru examene sunt deschise până pe 19 ianuarie, iar examenele propriu-zise vor fi organizate în perioada 7-10 februarie.

Obținerea diplomelor DELF B2 este destinată pentru clasele simple, iar DALF C1/C2 – pentru clasele bilingve francofone.

Cele două examene sunt constituite din patru probe.
#1. Înțelegerea scrisă – completarea unui chestionar format din două până la cinci documente.
#2. Înțelegerea orală – completarea unui chestionat conform unor documente sonore.
#3. Exprimarea scrisă – redactarea unui text.
#4. Exprimarea orală – conversație.

Modalitățile de înscriere și de susținere.
# Înscrierea are loc în cadrul Alianței Franceze din Moldova, la biroul de cursuri. Pentru înscriere este necesar să prezentați un act de identitate.
# Înainte de a se prezenta la examen, candidații sunt obligați să facă cunoștință cu drepturile și obligațiile lor.
# Pentru susținerea examenelor, este obligatoriu să prezentați un act de identitate (fotocopia nu este acceptată) și convocarea.

Examenul DELF este notat cu 100 de puncte. Pentru a promova oricare dintre niveluri, trebuie să acumulați cel puțin 50 de puncte din 100.

În total, pentru cele patru probe, examenele DELF durează:
# DELF A1 – o oră și 20 de minute;
# DELF A2 – o oră și 40 de minute;
# DELF B1 – o oră și 45 de minute;
# DELF B2 – două ore și 30 de minute.

Examenul DALF, de asemenea, este notat cu 100 de puncte. Pentru a promova oricare dintre niveluri, trebuie să acumulați cel puțin 50 de puncte din 100.

În total, pentru cele patru probe, examenele DALF durează:
# DALF C1 – patru ore;
# DALF C2 – trei ore și 30 de minute.

Diplomele DELF și DALF sunt recunoscute în întreaga lume.

Rezultatele:
# eliberarea certificatelor și afișarea rezultatelor: minimum o lună de la data ultimelor probe;
# retragerea certificatelor provizorii: la prezentarea unui document de identitate;
# eliberarea diplomelor: minimum două luni de la data ultimelor probe.

 Valabilitatea diplomelor este pentru toată viața.

Lista prețurilor pentru fiecare nivel o puteți vedea mai jos.

Contact: 22234510
Adresă: strada Sfatul Țării 18

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md