diez-share-facebook.png
După 27 de ani de dispute Atena și Skopje au ajuns la o înțelegere referitor la numele Macedoniei. În urma acestui acords-ar putea debloca aderarea Macedoniei la UE şi NATO.

„Am veşti bune: cu puţin timp în urmă am ajuns la un acord cu prim-ministrul Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei pe o chestiune care a fost în mintea noastră de mulţi ani”, i-a spus Tsipras preşedintelui grec Prokopis Pavlopoulos în timpul unei întâlniri televizate, scrie agerpres.ro

Macedonia va avea un „nume compus” cu o referire geografică, astfel mass-media elenenă şi macedoniană acreditează denumirea „Republica Macedoniei de Nord”.

Angajaţi într-un maraton al convorbirilor pentru a ajunge la un acord, Alexis Tsipras şi omologul său macedonean Zoran Zaev au avut în cursul după-amiezii o nouă discuţie telefonică, după o primă conversaţie în ajun.

În urma acestui acord între cele două state, Alexis Tsipras şi omologul său macedonean Zoran Zaevcă îşi iau angajamentul să-şi revizuiască Constituţia.

Convorbirile bilaterale fuseseră relansate în urmă cu câteva luni după sosirea la putere a social-democratului Zoran Zaev, care i-a succedat naţionalistului Nikola Gruevski.

Miza unei reglementări pentru Macedonia este de a obţine undă verde la summitul european de la sfârşitul lunii iunie pentru a începe negocieri de aderare cu UE şi de a obţine o invitaţie de raliere la NATO la summitul Alianţei din 11 şi 12 iulie.

Conflictul datează din 1991, de când Macedonia şi-a declarat independenţa, şi are rădăcini istorice profunde. Macedonia este şi numele ţării balcanice care doreşte să intre în NATO, dar şi al unei regiuni nordice din Grecia. Iar grecii sunt profund nemulţumiţi că fost republică iugoslavă îşi asumă o legătură directă cu un teritoriu asociat cu figuri istorice precum Alexandru cel Mare. În opinia Greciei, faptul că Macedonia refuză orice negocieri pe marginea chestiunii numelui indică un interes teritorial pentru provincia grecească. Până acum, disputa a fost aplanată deoarece Macedonia a figurat la Naţiunile Unite sub titulatura FYROM – Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

Preluat de la: diez.md