14503924648_742d9e0040_b.jpg
Clipe de panică pentru o familie din România după ce bătrânul pe care l-au luat în întreţinere a incendiat casa de supărare că echipa sa favorită, Real Madrid, a pierdut meciul împotriva rivalei FC Barcelona.

Totul s-a întâmplat chiar în ajunul Crăciunului, în jurul orei 13.00, când, negru de supărare, bătrânul de aproximativ 70 de ani s-a închis în locuinţa situată pe strada Ion Creangă, a luat un bidon de diluant pe care îl folosea la aprinderea focului şi l-a aruncat în sobă, scrie ghidularadean.ro.

Văzând că un fum negru iese dinspre casa bătrânului, femeia care l-a luat în întreţinere pe bătrân şi care locuieşte la doar câteva case distanţă, a fugit într-un suflet să vadă ce s-a întâmplat, însă uşile erau închise.

Până la sosirea pompierilor, familia femeii a reuşit să spargă uşa locuinţei şi să îl scoată pe bătrân din incendiu înainte ca acesta să fie rănit. Pompierii au intervenit la faţa locului cu o autospecială şi au reuşit să stingă vâlvătaia înainte ca aceasta să cuprindă întreaga locuinţă, însă mobilierul din încăpere şi hol a ars, pereţii sunt îmbibaţi cu fum, iar ce nu a distrus focul a fost distrus de apa folosită de pompieri, în încercarea de a stinge focul şi a limita pagubele.

Bătrânul se află în afara oricărui pericol. Întrebat de oamenii legii şi de către cei care îl au în grijă, bărbatul a spus că este conştient de ce a făcut şi că nu regretă fapta. Mai mult, spune că ar fi vrut să moară, să nu mai ştie de umilinţa prin care a trecut echipa favorită.

Vecinii bătrânului au declarat pentru Ghidul Arădean, că familia care are grijă de bătrân a renovat recent întreaga locuinţă care se afla într-o stare deplorabilă, imediat după semnarea contractului de luare în întreţinere a bătrânului, i-au plătit acestuia datoriile de ordinul miilor de euro şi se ocupă exemplar de acesta.

Bătrânul piroman se va alege cu dosar penal pentru distrugere şi cel mai probabil va fi supus unei expertize psihiatrice.

Preluat de la: diez.md