DtPA5lTXoAAKSwD.jpg
Ucraina interzice accesul pe teritoriul său bărbaţilor din Rusia, cu vârste între 16-60 de ani. Un anunț în acest sens a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Serviciului Frontierei de Stat din Ucraina, Petro Ţigikal, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI.

Petro Ţigikal a precizat că vor face excepţie cazurile umanitare sau persoanele care vor merge la funeralii. Informaţia privind interzicerea accesului bărbaţilor din Rusia cu vârste între 16-60 de ani, pe teritoriul său a fost confirmată de preşedintele ucrainean Petro Poroşenko, pe Twitter, transmite radiochisinau.md.

Ambasada Federaţiei Ruse la Kiev a avertizat cetăţenii ruşi că autorităţile ucrainene au respins foarte multe solicitări de acordare a vizelor de intrare în Ucraina. La 29 noiembrie, în Ucraina a intrat în vigoare Legea marţială.

Preluat de la: diez.md