collage-12.jpg
Cercetătorii Jacques Dubochet, Joachim Frank şi Richard Henderson au câştigat Premiul Nobel pentru Chimie pe 2017 „pentru dezvoltarea crio-microscopiei electronice (cryo-EM) pentru determinarea structurii moleculelor vii în imagini de înaltă rezoluţie”, scrie adevărul.ro.

Academia Suedeză a decis ca premiul Nobel pentru Chimie să fie acordat cercetătorilor Jacques Dubochet, de la Universitatea din Lausanne, Elveţia, lui Joachim Frank, de la Universitatea Columbia din New York şi lui  Richard Henderson, de la MRC Laboratory of Molecular Biology, Cambridge, Marea Britanie.

Frederick Sanger este singurul laureat cu două premii Nobel pentru Chimie, în 1958 şi 1980. Ernest Rutherford, care a primit premiul Nobel în 1908 pentru Chimie se află printre cei mai populari laureaţi.

Premiul Nobel pentru Chimie este al treilea anunţat din seria distincţiilor care sunt comunicate în fiecare an. Joi, 5 octombrie, va fi anunţat Premiul Nobel pentru Literatură.

Fundaţia Nobel a anunţat săptămâna trecută că recompensa financiară pe care o vor primi laureaţii de anul acesta va fi cu un milion de coroane suedeze mai mare faţă de suma de anul trecut. Astfel, fiecare premiu Nobel din 2017 va fi însoţit de un cec de 9 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Preluat de la: diez.md