pixel.png

Potrivit datelor Societăţii Europene de Cardiologie şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pacienţii cu comorbidităţi cardiovasculare au prezentat o evoluţie mai severă în cazul infectării cu noul coronavirus. Mai mult, aceleaşi date arată că infecţiile severe Covid-19 pot avea ca şi consecinţă inflamaţia muşchiului inimii – miocardita.

Ţinând cont de aceste descoperiri, experţii în sănătate avertizează că persoanele care suferă de afecţiuni cardiovasculare şi urmează tratament specific, nu ar trebui, sub nicio formă, să renunţe la medicaţia prescrisă, în cazul infectarii cu virusul Covid-19.

Cardiologii trag un semnal de alarmă în această privinţă, dat fiind că, în context pandemic, au fost lansate varii ipoteze care susţin că anumite medicamente utilizate în controlul hipertensiunii arteriale (IECA – inhibitorii enzimei de conversie, BRA- blocanţii receptorilor de angiotensină) ar creşte riscul de infectare şi severitatea infecţiei cu Coronavirus.

<!–

Formul de quiz

–>

„Aceste rezultate nu au o baza ştiinţifică solidă. De aceea, este recomandat ca persoana cu boală cardiovasculară să nu renunţe la tratamentul antihipertensiv prescris”, afirmă Dr. Ali Al Hassan, medic specialist cardiolog la Spitalul Elias din Bucureşti, membru al Asociaţiei Medicilor Independenţi.

Anumite date recente ale unui studiu în timpul căruia a fost observată şi evaluată relaţia dintre bolile cardiovasculare, tratamentul medicamentos şi infecţia Covid-19, la pacienţi din mai multe ţări afectate de pandemie, au arătat că persoanele cu boli cardiovasculare preexistente sunt mai vulnerabile în faţa infecţiei virale, iar riscul de deces în timpul spitalizării este unul mai ridicat.

„Aceste medicamente sunt foarte eficiente pentru tratamentul insuficienţei cardiace, pentru controlul tensiunii arteriale, în prevenţia unui infarct miocardic sau a accidentului vascular cerebral, şi aşa mai departe. Orice modificare a tratamentului, fără avizul medicului, va creşte riscul de acutizare a bolii cardiace”, potrivit dr. Ali Al Hassan.

Întreruperea şi reducerea dozelor medicamentelor ar putea să fie periculoase şi să agraveze starea pacientului, mai precizează dr. Ali Al Hassan.

Simptome Covid-19, măsuri şi acţiune

Majoritatea persoanelor afectate de Covid-19 prezintă o formă uşoară de boală virală, care include durere în gât, tuse, dureri musculare, febră, în timp ce unele persoane (până la 5%) dezvolta infecţii de cai respiratorii inferioare/pneumonie.

Orice persoană se poate infecta cu Coronavirus. Totuşi, persoanele cu patologie cardiacă asociata au o probabilitate mai mare de a fi simptomatice, sau pot avea forme mai severe ale infecţiei, faţă de persoanele fără afectare cardiacă.

Este foarte important să nu neglijezi simptomele bolii cardiace, dacă acestea apar în timpul pandemiei Covid-19. Dacă durerea în piept se agravează în timpul efortului, sau apare durere în piept în repaus, dacă simţi greutate când respiri, palpitaţii, senzaţie de leşin, trebuie să suni la serviciile de urgenţă care vor efectua o evaluare bazată pe simptomele tale, precum şi o examinare generală, înainte de a lua decizia să te transfere la spital.

„În cazul în care clinica de care aparţii programează, în continuare, pacienţi, ar fi bine să întrebi dacă este nevoie să mergi până acolo, mai ales dacă este vorba despre o patologie cardiovasculară cronică stabilă. Majoritatea spitalelor şi clinicilor anulează consultaţiile, sau acestea sunt ţinute telefonic, ori prin conferinţa video, atunci când este posibil”, explică dr. Ali Al Hassan.

Există situaţii în care examinarea trebuie efectuată de către doctor, faţă în faţă, şi această consultaţie nu trebuie omisă.

Dacă suspectezi că te-ai infectat cu virusul Covid-19, medicii te sfătuiesc să apelezi, de urgenţă, la numărul de telefon pus la dispoziţie de către autorităţi, pentru această situaţie particulară  şi să ţii cont de recomandările din domeniu. Trebuie să iei imediat legătura telefonică cu medicul de familie pentru mai multe sfaturi.

Preluat de la: csid.ro