london-underground-arp_-750pix.jpg
Peste 20 de bacterii diferite identificate în rețeaua de metrou londoneză demonstrează că acest mijloc de transport în comun este cel mai insalubru din capitala Marii Britanii, a declarat joi un om de știință pentru Xinhua. Acesta susține că aceeași problemă ar putea exista și în alte metropole ale lumii și ar putea constitui un risc pentru sănătatea persoanelor cu un sistem imunitar slăbit.

Doctor Paul Matewele, expert în microbiologie și imunologie, a condus o echipă de cercetători care a efectuat o analiză a unor mostre prelevate din taxiuri, autobuze și din tunelurile de metrou pentru a afla cât de periculos este pentru sănătate transportul public din capitala Marii Britanii.

Cele 22 de tipuri de bacterii diferite descoperite în unele dintre liniile de metrou din Londra au demonstrat că transportul subteran este, în general, cea mai insalubră metodă de transport din Londra.

Matewele, s-a arătat surprins de diversitatea speciilor microbiene relevate de rezultatele analizei. “În tunelurile de metrou au fost de asemenea identificate bacterii provenind de la rozătoare, precum șobolanii și șoarecii, dar și urme de bacterii din fecale și din sistemul de canalizare. În cazul contactului direct, acestea pot duce la contaminarea apei sau pot provoca infecții dermatologice cum ar fi abcesele”, a precizat acesta, joi, pentru sursa citată. Cercetătorul a adăugat că “rezultatele ar fi similare” în alte orașe mari.

Unica soluție pe care o recomandă omul de știință este ca oamenii să se spele pe mâini cât mai des, pentru a reduce riscul infectării.

12,8 milioane de persoane utilizează zilnic metroul londonez, autobuzele și taxiurile. Acest lucru reprezintă o provocare pentru mulți dintre aceștia, însă Matewele precizează că “adevăratul coșmar este reprezentat de bolile pe care le pot provoca bacteriile invizibile care călătoresc alături de oameni”.

 

Preluat de la: Diez.md