pixel.png

Ca urmare a măsurilor de igienă recomandate de autorităţi pentru prevenirea infecţiei cu noul coronavirus, tot mai mulţi oameni iau „prea în serios” igiena şi devin victime ale substanţelor dezinfectante puternice. Camerele de gardă ale spitalelor din America, de exemplu, au observat o creştere a numărului de cazuri de intoxicaţie cu diverse substanţe, printre care soluţiile pentru desfundarea chiuvetei, gelurile dezinfectante sau produsele de bază de clor.

Expunerea la astfel de substanţe a crescut substanţial în ultimele două luni, arată un raport realizat de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA, publicat recent în jurnalul Morbidity and Mortality Weekly Repo.

Dr. Arthur Chang, unul dintre medicii care au făcut parte din echipa de experţi ce a întocmit raportul, spune că, în comparaţie cu anul trecut, de exemplu, numărul cazurilor de intoxicaţie a crescut cu 20%.

<!–

Formul de quiz

–>

„Produsele de curăţenie şi dezinfectantele sunt toxice pentru microbi, dar se pot dovedi nocive şi pentru oameni, mai ales dacă nu sunt folosite corespunzător”, atrage el atenţia.

Folosirea clorului pentru dezinfectarea suprafeţelor poate favoriza ingerarea vaporilor toxici.

„Am avut un caz aparte în această perioadă, o femeie care a auzit la televizor că trebuie să dezinfecteze toate cumpărăturile făcute înainte să le consume, aşa că a luat o decizie cel puţin neinspirată – a umplut chiuveta cu apă caldă, în care a adăugat o cantitate mare de clor cu concentraţie 10% şi oţet, apoi a introdus produsele ambalate în această soluţie. Consecinţa a fost că bucătăria a fost invadată de vapori toxici, pentru că nu era bine aerisită, iar femeia a început să respire din ce în ce mai greu şi a fost nevoită să sune la numărul de urgenţă. Din fericire, femeia a ajuns la spital şi a fost tratată cu oxigen şi bronhodilatatoare, dar a tras o sperietură zdravănă”, spune dr. Robert Glatter, medic la Spitalul Lenox Hill din New York.

Pentru curăţarea ambalajelor este suficientă ştergerea acestora cu şerveţele dezinfectante. În niciun caz nu folosiţi produse chimice pentru curăţarea produselor alimentare neambalate, precum fructe sau legume, pentru că acestea pot trece prin coaja lor şi rezultă un risc crescut de intoxicaţie. 

Dacă vreţi să eliminaţi pesticidele de pe fructe şi legume, există soluţii mult mai naturale, precum oţetul (diluează 10% oţet în 90% apă şi lasă fructele sau legumele în această soluţie câteva minute, apoi clăteşte-le cu apă curată) sau bicarbonatul de sodiu (pune într-un bol 3-4 pahare cu apă, apoi adaugă 4 linguri de bicarbonat de sodiu şi amestecă până când acesta se dizolvă; pune fructele şi legumele în bol şi lasă-le să acţioneze 15 minute – după ce le scoţi, clăteşte-le cu apă curată şi şterge-le cu un prosop de hârtie).

O altă problemă o reprezintă gelurile dezinfectante pentru mâini, în special atunci când sunt folosite de copii.

Un alt caz descris în raportul CDC arată că un copil a fost dus de urgenţă la spital după ce a înghiţit gel dezinfectant pe bază de alcool şi a leşinat. Medicii au fost şocaţi să descopere, în urma analizelor de sânge, că micuţul avea o concentraţie de alcool în sânge de 273 mg/dL şi au fost nevoiţi să îi facă spălături gastrice.

„Este foarte important ca părinţii să conştientizeze pericolul reprezentat de aceste substanţe, mai ales că au în compoziţie 60-70% alcool. Copiii sunt cei mai vulnerabili, deoarece pot consuma aceste geluri de curiozitate şi nu sunt conştienţi că le pot face rău. De aceea părinţii trebuie să ţină aceste produse în locuri ferite de ochii copiiilor curioşi, într-un dulap unde nu pot ajunge la ele”, recomandă dr. Glatter.

De asemenea, raportul atrage atenţia asupra folosirii produselor de curăţenie sau a gelurilor dezinfectante homemade, care pot cauza arsuri ale pielii, din cauza concentraţiilor nestandardizate de alcool din compoziţie.

Preluat de la: csid.ro