20240821-1es_1138-1.jpg

Guvernul Republicii Moldova a dat startul celei de-a patra ediții a programului de stagii plătite în instituțiile publice. Studenții și proaspeții absolvenți pot beneficia de un stagiu plătit cu normă întreagă în una dintre autoritățile statului. Timp de trei-șase luni, vei avea ocazia să obții experiență din prima sursă în instituțiile de stat ale țării, sub îndrumarea funcționarilor publici. Dacă îți dorești să afli cum se iau deciziile care influențează viața noastră de zi cu zi, te îndemnăm să ții cont de sugestiile din acest material pentru a trece cu brio peste etapele de selecție.

Alina Bacinschi este angajată în prezent la Direcția planificare strategică a Cancelariei de Stat. A obținut acest job după ce a participat la prima ediție a programului de stagii plătite în instituțiile publice. Odată cu finalizarea stagiului, fiind evaluată cu calificativul „foarte bine”, a reușit să se angajeze oficial în serviciul public. „Prima ediție a durat șase luni, iar stagiarii au lucrat în total 720 de ore. La ediția curentă, aceștia trebuie să realizeze 480 de ore. Și valoarea bursei era diferită – eu primeam 3.000 de lei lunar, iar acum stagiarii au posibilitatea să obțină pe lună 3.500 de lei.”

# Deții cetățenia Republicii Moldova.
# Ești elev(ă) în clasa a XII-a, student(ă) într-o instituție de învățământ superior din Republica Moldova sau din străinătate, ciclul I (licență), ciclul II (masterat) sau proaspăt(ă) absolvent(ă) a(l) unei universități.
# Ai între 18 și 29 de ani.
# Cunoști limba română.
# Dai dovadă de implicare în activități extrașcolare și poziție civică activă.
# Rezultate academice bune (pe baza mediei cererilor primite).
# Dai dovadă de motivație pentru o carieră în serviciul public din Republica Moldova.
# Nu ai fost încadrat(ă) anterior în serviciul public, inclusiv în calitate de funcționar(ă) public(ă) debutant(ă).
# Nu ești activ(ă) pe piața muncii și nu ai fost anterior angajat(ă) în vreo instituție gazdă.

Pentru început, înregistrează-te pe cariere.gov.md/ro/internship, alege departamentul în care vrei să activezi și include informațiile solicitate. Termenul-limită pentru înscriere este 20 mai. Atașează o copie a buletinului de identitate, copia diplomelor sau ale certificatelor de studii. În cazul în care încă studiezi un program de licență în anul I sau II, este nevoie de o confirmare care să ateste faptul că ești înregistrat(ă) la instituția respectivă. Dacă deții alte acte relevante privind activitatea nonformală, Alina te îndeamnă să le incluzi în e-mail.

În procesul de redactare a textului privind motivația de a participa la program, Alina îți sugerează să ții cont de următoarele aspecte:
# începe cu o introducere prin care să te prezinți, să menționezi poziția pentru care aplici, motivul aplicării și ce te atrage la instituția sau departamentul ales;
# menționează abilitățile și experiența relevantă pentru stagiul de practică pe care urmează să-l faci și motivația pentru alegerea domeniului public;
# explică de ce ești atras(ă) de acest stagiu în serviciul public și cum acest stagiu va reprezenta o oportunitate de învățare, precum și modul în care vei contribui în cadrul instituției;
# încheie cu o frază prin care îți exprimi dorința de a discuta mai multe în cadrul unui posibil interviu.

A doua etapă include verificarea dosarelor depuse. Candidații vor fi incluși pe lista scurtă dacă îndeplinesc toate cerințele de eligibilitate și au completat toate câmpurile din formularul de înregistrare, după ce au depus toate documentele solicitate. Aplicațiile incomplete vor fi respinse automat.

A treia etapă a procesului de selecție include un interviu în limba română. Acestea vor fi centrate pe motivația și interesul tinerilor de a desfășura un stagiu la o autoritate publică. De regulă, interviul durează între 10 și 15 minute. Acestea sunt preconizate să aibă loc în perioada 3-10 iunie, în format online.

Alina precizează că interviul nu este complicat și nu are menirea de a testa cunoștințele teoretice ale candidaților, ci mai degrabă principalul scop este să te cunoască, să înțeleagă competențele pe care le deții și motivația pentru instituția selectată. „Evident, candidatul trebuie să aibă cunoștințe despre specificul instituției și activitatea acesteia. Și, foarte important, să fie relaxat(ă). Eu am specificat în CV că am făcut parte din mai multe proiecte și am avut întrebări legate de aceste proiecte și ce abilități am dobândit în urma implicării mele.”

Stagiul se va desfășura orientativ în perioada iunie – noiembrie 2025. Lunar, vei primi o bursă în valoare de 3.500 de lei. Principalele responsabilități ale stagiarilor includ sprijinirea activităților curente ale instituției sau ale departamentului, asistarea personalului în îndeplinirea sarcinilor zilnice și participarea la proiecte specifice pentru a dobândi experiență practică. Stagiarii nu au calitatea de a superviza procesele, ci de a se implica activ în toate activitățile pentru a vedea cum se iau deciziile care fac parte din viața noastră de zi cu zi și pentru a înțelege din interior cum funcționează instituțiile statului.

Stagiul este conceput ca un program cu normă întreagă, dar îți poți adapta orarul în funcție de disponibilitatea ta. Important este ca la finalul stagiului să realizezi numărul de ore necesar pentru a absolvi programul de stagii. „De exemplu, eu am ales un program mai puțin flexibil. Veneam opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână. Astfel, am finalizat stagiul de practică cu o lună mai devreme, pentru că am acumulat numărul de ore necesare.” Dacă studiezi peste hotare, de asemenea, ești eligibil(ă) să aplici. În acest caz, vei avea posibilitatea să stabilești împreună cu mentorul tău un program convenabil.

Stagiile de practică de desfășoară în următoarele instituții publice: Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, Aparatul Președintelui Republicii Moldova, Cancelaria de Stat, ministere, autoritățile administrative din subordinea ministerelor și autoritățile administrativ centrale subordonate Guvernului. În momentul în care depui dosarul, poți alege maximum cinci departamente sau instituții în care ți-ai dori să realizezi stagiul de practică. „Departamentele sunt din start selectate pentru a primi bursieri. Se face o solicitare prin care fiecare instituție își indică nevoile. De exemplu, Cancelaria de Stat include un șir de departamente unde solicită stagiari. Deci, în toate pozițiile sau subdiviziunile Cancelariei de Stat, ale ministerelor sau ale altor unități vor fi implicați stagiari.”

După finalizarea cu succes a programului de stagii și depunerea unui raport final, fiecare stagiar(ă) va primi un certificat care dovedește participarea lor la program. Mai mult decât atât, te poți angaja în funcția publică fără concurs și fără perioadă de probă. Pentru aceasta va trebui să faci încă o lună stagiul de practică și să aplici la un post în aceeași subdiviziune. În cazul în care poziția pentru care ți-ai dori să aplici nu este vacantă, vei fi inclus(ă) în lista de rezervă a funcționarilor publici, iar odată cu eliberarea locului, vei fi primul (prima) care va beneficia de oferta de angajare.

Alina te îndeamnă să depui dosarul, fiindcă acest program îți va oferi claritate în drumul tău profesional și îți va deschide mai multe uși. „Cel mai important, vei învăța că schimbarea începe cu oameni tineri ca noi. Ceea ce pot să le zic tinerilor stagiari este să-și dea această șansă să descopere ce înseamnă cu adevărat să fii parte dintr-un sistem care poate evolua cu oameni tineri, curioși și implicați.”

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md