Colegiul Europei este una dintre cele mai prestigioase instituții de studii postuniversitare din Uniunea Europeană, care pregătește specialiști în domeniul economiei, justiției, diplomației și afacerilor europene. De-a lungul anilor, mai mulți tineri din Republica Moldova au învățat acolo datorită burselor de școlarizare. Sabin Rufa este unul dintre ei. Acesta și-a făcut studiile de masterat la campusul din orașul Bruges, Belgia, în cadrul programului Politică și Guvernanță Europeană. Dacă îți dorești să te familiarizezi cu instituțiile europene și să devii bursier(ă) la Colegiul Europei, Sabin îți oferă câteva sfaturi care te vor ajuta să treci cu brio peste etapele selecției.
Colegiul Europei este divizat în trei universități – cea din orașul Bruges din Belgia, alta în cartierul Natolin din Varșovia, Polonia și încă una în orașul Tirana din Albania. Pe lângă obținerea unor burse de studii, studenții moldoveni pot beneficia și de o bursă separată oferită de Universitatea din Natolin pentru o serie de specialități în care și-ar dori să-și continue studiile. Aici poți vedea ce specialități există la fiecare campus.
Pentru început, tânărul accentuează importanța implicării civice, pe lângă pregătirea academică. „Cunosc persoane foarte bine pregătite care au fost respinse. Contează mult și activitățile extracurriculare. Este esențial să fii o personalitate interesantă.” Tot el adaugă că studiile la Colegiul Europei nu implică doar experiența academică, dar și cea socială. Studenții au acces la numeroase evenimente cu oficiali europeni și oportunități de implicare directă. „Aceste oportunități nu diminuează din importanța laturii academice, dar o fac să nu fie unica.”
Potrivit lui Sabin, mulți dintre studenți vin la Colegiul Europei pentru al doilea masterat. Acest aspect se datorează criteriilor de eligibilitate pentru cei care își doresc să fie admiși:
# finalizarea unui program de licență de cel puțin patru ani sau absolvirea unui program de licență de trei ani și a unui masterat;
# o diplomă universitară care să cuprindă 240 de credite ECTS (Sistemul european de transfer și acumulare a creditelor);
# reușita academică înaltă;
# cunoașterea limbilor engleză și franceză la nivelul B2.
Tânărul lămurește că necesitatea de a cunoaște limba franceză diferă în funcție de program. „De exemplu, cursul obligatoriu dreptul european l-am avut în limba franceză. Nu ai cum să scrii un examen la această materie dacă nu știi franceza cel puțin la un nivel moderat spre avansat.”
Candidații trebuie să își depună dosarul online, prin intermediul portalului de înscrieri de pe acest site. Dosarul trebuie să includă:
# CV-ul;
# foaia matricolă în limba originală și tradusă în limba engleză sau franceză;
# scrisoarea de motivație care conține cel puțin 300 de cuvinte;
# cererea de bursă;
# diplomele obținute;
# alte activități academice.
În procesul de redactare a scrisorii de motivație, Sabin îți sugerează să:
# te documentezi despre cursurile incluse în programul de masterat pe care l-ai ales;
# menționezi ce cursuri te atrag din punct de vedere academic și profesional;
# realizezi o conexiune dintre programul de masterat și experiența ta anterioară;
# fii sincer(ă) și să scrii despre motivația ta adevărată.
Sabin spune că a fost surprins de receptivitatea reprezentanților în procesul de aplicare. Ori de câte ori avea o neclaritate, îi suna sau le scria un mesaj pe e-mail, iar aceștia, în măsura cunoștințelor, îi răspundeau la întrebări.
Toți candidații, inclusiv studenții care nu solicită o bursă, trebuie să indice comitetul de selecție în formularul de candidatură. În cazul în care nu există un comitet de selecție, aceștia pot selecta „Fără comitet de selecție – College of Europe”, iar în consecință, cererea lor va fi evaluată direct de către administrația instituției. Înscrierile pentru anul universitar 2026/2027 se deschid pe 15 octombrie 2025 și se închid pe 14 ianuarie 2026. Preselecția candidaților va avea loc în perioada februarie – martie 2026.
După evaluarea tuturor dosarelor depuse, tinerii selectați vor fi invitați la un interviu, care se va desfășura în perioada martie – mai 2026. În cazul lui Sabin, interviul s-a desfășurat la Ministerul de Externe al Republicii Moldova și a durat aproximativ 30 de minute. La această etapă sunt prezenți un reprezentant al ministerului și trei-patru membri din partea Colegiului Europei atât din Bruges, cât și din Natolin. „Majoritatea întrebărilor au venit din partea reprezentanților colegiului și s-au axat pe motivația mea, pe interesul pentru programele de masterat, dar și pe cunoștințele mele despre politica europeană. Mi-au adresat și întrebări în limba franceză despre competențele Uniunii Europene.”
La această etapă, Sabin îți sugerează să ții cont de următoarele aspecte:
# informează-te despre structura instituțiilor europene, despre politicile prioritare, despre competențele uniunii;
# citește ultimele noutăți legate de activitatea UE;
# documentează-te despre programul de masterat, pentru că ar putea apărea întrebări și despre acest subiect;
# dacă nivelul tău de franceză nu este suficient, poți veni cu un angajament că vei urma cursuri intensive pentru a-ți perfecționa competențele.
În cele din urmă, o decizie privind admiterea candidaților și oferta de bursă va fi anunțată până la începutul lunii iulie. În septembrie 2026 începe anul academic propriu-zis.
În afară de bursele obișnuite pentru oricare dintre programe, solicitanții moldoveni beneficiază de o serie de oportunități pentru a-și susține studiile. Tinerii sunt automat eligibili și pentru bursa în cadrul Politicii Europene de Vecinătate în momentul depunerii cererii, precum și pentru bursa programului EU4Youth. Solicitanții moldoveni pot, de asemenea, să aplice pentru burse separate oferite de Universitatea din Natolin:
# bursa de istorie – pentru cei interesați de istoria europeană;
# bursa de jurnalism – pentru cei interesați de jurnalism.
Ambele sunt acordate pe baza motivației și a meritului.
Studiile la Colegiul Europei costă aproximativ 30.000 de euro. Bursa de care a beneficiat Sabin i-a acoperit:
# taxele de școlarizare;
# cazarea în una dintre reședințele instituției;
# alimentația de luni până sâmbătă, de trei ori pe zi;
# costurile pentru călătoria către și dinspre Bruges.
De asemenea, studenții primesc 250 de euro per semestru pentru mesele de duminică. La fel, cheltuielile pentru vizitele de studiu în care merg studenții sunt acoperite din contul bursei.
Bursierii Colegiului Europei sunt cazați în una dintre cele șapte reședințe ale instituției. Fiecare primește o cameră cu baie și bloc sanitar propriu. „Camerele sunt de dimensiuni diferite. Există câteva camere destinate celor cu un regim alimentar special, unde se află și o mică chicinetă, cu două plite cu inducție, eventual un cuptor cu microunde și un aragaz mic. Acest tip de cameră poate fi solicitat din timp dacă ai anumite necesități speciale.”
Tinerii care își doresc să obțină o bursă pentru a studia la Colegiu Europei în următorii ani ar trebui să se implice din punct de vedere civic, să participe la conferințe, proiecte și inițiative pentru a demonstra că sunt capabili să aducă o valoare adăugată instituției. Sabin îți sugerează să iei legătura cu foștii bursieri, fiindcă aceștia au acces la o varietate de resurse utile întreținute de ei: ghiduri pentru teze, conspecte, sfaturi practice, descrierea activităților, recenzii pentru profesori.
Tânărul are și câteva sfaturi pentru cei care intenționează să învețe la Colegiul Europei:
# fii sigur(ă) că ești în locul potrivit, că vei învăța ce îți dorești, că vei fi alături de oameni care sunt la fel de deschiși ca tine pentru discuții și dezbateri;
# rămâi deschis(ă) către noi oportunități;
# alocă timp pentru a descoperi orașul Bruges;
# stabilește și păstrează conexiuni cu colegii.
„Cât timp ești la colegiu, adresa ta de e-mail care se termină cu «@coleurope.eu» și este superputerea ta. Dacă trimiți vreun mesaj la instituțiile de la Bruxelles cu această extensie, va fi privit diferit. Colegiul are o reputație puternică acolo. Pentru un beneficiu de creștere profesională merită să te implici, să participi la cât mai multe oportunități. Unii îi spun, în glumă, «cel mai scump networking din Europa»”.
Colegiul Europei este o universitate privată fondată în 1949 la Bruges, Belgia. Este considerată una dintre cele mai vechi și prestigioase instituții de studii postuniversitare din Uniunea Europeană, care pregătește funcționari de înaltă calificare pentru structurile de stat implicate în realizarea politicilor publice în domeniul economiei, justiției, diplomației și afacerilor europene.
În vara anului 2023, Oleksandra Lâsa din Ucraina a absolvit Colegiul Europei din Natolin. Tânăra ne-a povestit într-un interviu despre studiile la această instituție de învățământ și despre structura programului.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md