filmari-video-main-diez-oportunitati-training-sesiuni-eveniemnte.jpg

Pe 1 ianuarie 2026, în Republica Moldova a intrat în vigoare un cadru legal actualizat privind activitatea economică independentă a persoanelor fizice. Noua lege recunoaște oficial activitatea freelancerilor, simplifică impozitarea și reduce birocrația. În acest context, Asociația Companiilor de Creație din Moldova (COR) a lansat un ghid practic.

Ghidul explică:
# cine este antreprenorul independent;
# care sunt beneficiile antreprenoriatului independent;
# cum funcționează impozitarea;
# cum să te înregistrezi ca antreprenor independent;
# cum să renunți la statut.

Astfel, potrivit acestuia, antreprenorul independent este persoana fizică rezidentă în Republica Moldova care desfășoară individual activitate economică în domeniul prestării serviciilor, fără a crea o companie.

În industriile creative, acest statut se potrivește pentru activități precum: design grafic și digital, fotografie și video, arhitectură, editare de carte, presă, PR și comunicare, producție media, traduceri, consultanță creativă și tehnică.

În ceea ce privește beneficiile antreprenoriatului independent, COR enumeră:
# înregistrare rapidă, gratuită și online – prin MCabinet, EVO, Portalul Serviciilor Publice, ASP sau direct la bancă;
# asigurare medicală și socială inclusă;
# fără contabilitate clasică – nu depui rapoarte contabile, fiscale sau statistice;
# impozit unic – 15 % din încasări – fără calcule complicate;
# calcularea anilor de activitate ca stagiu de muncă;
# colaborări simple cu firme din Republica Moldova și din afară.

Aici găsiți ghidul complet.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalele noastre de Telegram: RO și RU.

Preluat de la: diez.md