diez-share-facebook.png
Senatorul american John McCain, considerat un erou al Războiului din Vietnam şi o figură nonconformistă a politicii americane, a murit sâmbătă la vârsta de 81 de ani. Timp de un an, politicianul a luptat cu o formă rară de cancer la creier, însă în zilele trecute acesta a refuzat tratamentul.

„Senatorul John Sidney McCain III a murit la ora 16.48, pe 25 august. Lângă senator se aflau în momentul decesului soţia sa, Cindy, şi familia lor”, a informat biroul senatorului într-un comunicat.

Senatorul John McCain, pilot torturat în timpul Războiului din Vietnam, candidat la Casa Albă şi figură nonconformistă a politicii americane, a murit sâmbătă la vârsta de 81 de ani, ca urmare a unui cancer cerebral, comentează AFP.

John McCain era sub tratament din iulie 2017 pentru un glioblastom, o formă de cancer foarte agresivă cu o rată foarte scăzută de supravieţuire. Familia sa a anunţat vineri că el a decis să întrerupă orice tratament, în faţa avansului implacabil al bolii. El a încetat din viaţă a doua zi.

Liderul opoziţiei democrate din Senat, Chuck Schumer, a propus ca aripa Senatului în care John McCain şi-a avut biroul să îi poarte numele.

Preşedintele Donald Trump, în conflict cu senatorul republican, a scris pe Twitter un scurt mesaj de condoleanţe, fără niciun cuvânt despre cariera şi viaţa acestuia.

„Condoleanţele mele şi respectul meu cel mai sincer pentru familia senatorului John McCain. Inimile şi rugăciunile noastre sunt alături de voi!”, a scris Donald Trump.

Senatorul republican Lindsey Graham a scris că, „America şi Libertatea au pierdut unul dintre cei mai mari campioni ai lor”.

John McCain a fost vreme de trei decenii congressman de Arizona. Dar înainte să fie politician, a fost erou de război. Călcând pe urmele tatălui şi bunicului, amirali ai marinei americane, a fost pilot de marină şi a luptat în Războiul din Vietnam. Când, în timpul unei misiuni, avionul său a fost doborât, a fost luat prizonier vreme de cinci ani şi jumătate prizonier. Tortura îndurată l-a lăsat cu infirmităţi pe viaţă.

Mai târziu a renunţat la cariera militară pentru cea politică. A fost ales de două ori în Camera Reprezentanţilor şi de şase în Senat. În 2000 a încercat fără succes să obţină nominalizarea partidului său pentru a candida la preşedinţia Statelor Unite. A reuşit opt ani mai târziu, când a pierdut în fața democratului Barack Obama.

De-a lungul timpului, John McCain a fost în general fidel unei viziuni conservatoare – s-a opus avorturilor, a susţinut invazia Irakului şi l-a criticat pe Obama pentru faptul că nu a intervenit mai mult în Siria. Dar nu s-a sfiit să nu fie de acord cu partidul său în anumite chestiuni precum imigraţia şi schimbările climatice.

A fost unul dintre cei mai vocali critici ai lui Donald Trump, mai ales pentru atitudinea acestuia în faţa preşedintelui rus Vladimir Putin şi altor lideri autoritari. A calificat recentul summit al celor doi de la Helsinki drept „unul dintre cele mai ruşinoase momente din istorie”.

 

Preluat de la: diez.md