pexels-photo-938965.jpeg
Viteza mare la internet este un adevărat motiv de mândrie naţională, preţurile pentru abonamentele de internet fix şi mobil fiind foarte mici, în timp ce vitezele sunt printre cele mai mari din lume. Sau cel puţin erau până de curând. Conform noului clasament Worldwide Broadband Speed League 2019 realizat de Cable.co.uk, Moldova a pierdut 15 de poziții. Prin urmare, dacă în 2018, Moldova era pe locul 45, acum e pe locul 60. 

Vecinii noștri, România și Ucraina, de asemenea nu au intrat în top. Dacă în 2018 România era pe locul 5, atunci în 2019 țara a  ajuns pe locul 37. Ucraina a cedat și ea din poziții. În prezent, aceasta se clasează pe locul 81, pierzând 23 de poziții.

Fără titlu

Top 10 ţări cu cea mai bună viteză medie de internet

  • Taiwan – 85,02 Mbps
  • Singapore – 70,86 Mbps
  • Jersey – 67,46 Mbps
  • Suedia – 55,18 Mbps
  • Danemarca – 49,19 Mbps
  • Japonia – 42,77 Mbps
  • Luxemburg – 41,69 Mbps
  • Olanda – 40,21 Mbps
  • Elveţia – 38,85 Mbps

Pe ultimul loc din clasament, al 208-lea, se află Yemen cu 0,38 Mbps. Aici, download-ul unui film de 5GB ar dura 30 de ore, 1 minut şi 40 de secunde.

Studiul arată că, la nivel global, viteza de internet medie a crescut cu 20,65%, însă creşterea se datorează ţărilor care au accelerat internetul, nefiind o creştere omogenă pe întregul clasament. Dacă anul trecut, cele mai lente 5 ţări aveau un internet de 88 mai lent decât cele mai rapide 5 ţări, anul acesta diferenţa este de 125 de ori între ele, conform analizei lui Dan Howdle, analist în cadrul Cable.

Worldwide Broadband Speed League 2019 foloseşte date colectate de M-Lab (organizaţie condusă de Cod for Science and Societym, America’s Open Technology Institute, Google şi PlanetLab de la Princeton University). Aceasta apelează la ajutorul contribuitorilor săi din toată lumea. Aici intră atât utilizatori de rând, cât şi organizaţii, centre de educaţie şi companii din sectorul privat, care folosesc aceleaşi teste pentru a putea crea un studiu din care să poată fi calculată viteza medie de internet pentru întreaga ţară. Testele sunt realizate în mai multe zone ale ţării.

 

 

Preluat de la: diez.md