Republica Populară Chineză oferă studenților din Republica Moldova șașe burse de studii superioare pentru licență, masterat și doctorat. Bursele sunt oferite pentru anul academic 2025/2026.
Bursele sunt repartizate după cum urmează:
# o bursă pentru studii de licență;
# două burse pentru studii de masterat;
# trei burse pentru studii de doctorat.
# Nu ești cetățean al Republicii Populare Chineze.
# Ești sănătos atât din punct de vedere fizic, cât și mintal.
# Deții rezultate academice execelente.
# Ai mai puțin de 25 de ani dacă aplici pentru un program de licență.
# Dacă îți depui dosarul pentru un program de masterat, trebuie să ai mai puțin de 35 de ani, iar pentru un program de doctorat – mai puțin de 40 de ani.
# În cazul în care alegi să urmezi un program de licență, masterat sau doctorat în limba chineză, atunci trebuie să promovezi testul de competență HSK (nivelul 3).
# Îndeplinești cerințele de admitere ale universității la care ai fost admis, în mod special cele legate de cunoștințele lingvistice și capacitatea academică.
Candidații vor prezenta dosarul în format fizic la Ministerul Educației și Cercetării cu următoarele acte traduse și legalizate în limba engleză sau chineză:
# formularul de înregistrare completat și imprimat, după transmiterea online a acestuia;
# copia pașaportului cu termenul de valabilitate mai târziu de 1 martie 2026;
# diploma de studii și a suplimentului acesteia;
*În cazul în care aplicantul este încadrat în procesul de studii se va prezenta un certificat oficial emis de instituția de învățământ ce atestă statutul actual de elev/student. Actele menționate urmează a fi legalizate la notar și traduse în limba chineză sau engleză.
# certificatele de competență lingvistică care atestă cunoașterea limbii chineze sau engleze: HSK, IELTS, TOEFL;
# scrisoarea de accept la studii din partea universității din China la care urmează a se realiza studiile;
# plan de studiu sau propunere de cercetare în limba chineză sau engleză;
# două scrisori de recomandare din partea a doi profesori din domeniul în care se solicită bursa;
# candidații care solicită o bursă la profilul Arte sau Design vor prezenta lucrări personale;
# candidații cu vârsta de sub 18 ani trebuie să prezinte documentele valide ale tutorilor lor legali din China;
# candidații care intenționează să stea în China mai mult de șase luni, trebuie să prezinte o copie a certificatului medical, completat în limba engleză (poate fi găsit aici), originalul păstrându-se la candidat;
# cazier judiciar.
Dacă îți dorești să obții o bursă de studii, atunci te poți înscrie aici, cu utilizarea numărului de înregistrare unic pentru candidații din Republica Moldova: Agency No. 4981. Dosarele se vor depune la Ministerul Educației și Cercetării în două exemplare. Termenul-limită pentru depunerea actelor este 15 ianuarie 2025.
Informații suplimentare privind programul de burse pot fi obținute aici. În acest document sunt expuse mai multe instrucțiuni privind înregistrarea participanților.
Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.
Preluat de la: diez.md