pixel.png

În contextul pandemiei de coronavirus tot mai mulţi oamenii se simt stresaţi, unii devin anxioşi, unii au avut chiar şi atacuri de panică. Unii reuşesc să îşi menţină calmul şi să se pregătească activ pentru această perioadă. Oamenilor le este frică de îmbolnăvire şi este normal să fie aşa. Doar că stresul exagerat dezechilibrează psihicul, iar pe termen lung chiar şi starea de sănătate a organismului poate fi afectată. Valeria Vîrlan, psihoterapeut, a vorbit despre importanţa menţinerii sănătăţii psihice şi fizice şi cum sunt ele interconectate.

Omul este un sistem compus din mai multe sisteme interconectate între ele, aflate într-un minunat echilibru sistemic. Atunci când unul dintre aceste sisteme se dezechilibrează, întreg sistemul complex pe care îl reprezintă omul se dezechilibrează. Astfel că, spre exemplu, vedem adesea cum depresia netratată dezechilibrează atât viaţa socială, cât şi cea familială şi cea profesională a unei persoane. Sau cineva care experimentează un dezechilibru la nivelul relaţiilor profesionale, ori familiale, în timp, în mod sigur va întâmpina probleme şi în celelalte sectoare ale vieţii sale, inclusiv cel al sănătăţii corporale. Sau dacă un om se confruntă în mod prelungit cu probleme de sănătate corporală, în timp, vor avea de suferit şi relaţiile sale sociale şi viaţa profesională, iar emoţional va fi zdruncinat, în lipsa unui proces de dezvoltare psiho-spirituală.

Corpul şi spiritul trebuie să fie echilibrate pentru a fi sănătoşi

Mi se pare extrem de important de subliniat, că nu putem să vorbim despre o stare de echilibru emoţional, în absenţa unui substrat fizic sănătos şi echilibrat. Cu alte cuvinte, corpul sănătos, tratat cu respect şi grijă ne va ajuta să avem un psihic sănătos. Dar şi invers, un psihic sănătos şi echilibrat ne ajută să facem faţă cu brio provocărilor venite din mediu. Inclusiv virusuri, bacterii, etc.

<!–

Formul de quiz

–>

”Armata invizibilă” care ne protejează – sistemul imunitar

Imaginaţi-vă, de exemplu, că bacteriile existente în corpul uman sunt cu 30% mai multe decât celulele din corpul nostru, conform studiilor de specialitate. O parte dintre ele sunt bacterii benefice, dar vasta lor majoritate nu sunt.
Şi totuşi asta nu ne răpune. De ce? Pentru că avem o “armata” care, în mod normal lucrează în interesul nostru şi ne protejează. Iar aceasta este reprezentată de unul dintre sistemele despre care vorbeam mai devreme ca, puse la un loc, rezultă în incredibil de sofisticatul sistem care este omul. Este vorba despre sistemul imunitar. Sistemul nostru imunitar este “armata” care ne protejează de ameninţarea virusurilor, bacteriilor şi a altor microorganisme din mediul extrern sau intern (din corp).

Cum să îţi protejezi sistemul imunitar?

Există însă din ce in ce mai multe studii care explică cum sistemul nostru imunitar este direct şi nemijlocit influenţat de comenzile care vin de la creier, atât în sensul mobilizării sale, cât şi al demobilizării. În condiţii de anxietate prelungită şi panică, biochimia din corpul nostru dezarmează “armata” care ne protejează şi o trimite în haos, lăsând corpul total vulnerabil în faţa agresiunilor din mediul extern, dar şi din cel intern. La fel şi alte emoţii de pol negative, pe care nu am învăţat încă să le gestionăm şi cărora le permitem să preia controlul nostru în totalitate – de exemplu s-a demonstrat cum 5 minute de furie blochează sistemul natural de apărare al corpului nostru pentru câteva ore!

 

Preluat de la: csid.ro