pixel.png

Cât de complicat să fie să faci un test de sarcină acasă? Urinezi pe un băţ şi afli dacă vei avea sau nu un copil. Însă, de când au apărut testele de sarcină, undeva prin 1976, acestea au venit de-a lungul timpului şi cu numeroase mituri, iar patru dintre ele vor fi detronate chiar acum. Aşadar, să trecem de la fincţiune, la realitate.

MIT: Testul de sarcină, confirmarea sigură a sarcinii

Să stabilim un lucru: în general, testele de sarcină sunt destul de sigure. În urma unui studiu s-a descoperit că sarcinile sunt prezise concret în proporţie de 97%, în funcţie de brand. Dar nu vor veni niciodată cu un răspuns imediat. Este nevoie de cinci zile ca ovulul să se formeze în uter şi să înceapă să producă hCG, un hormon secretat în timpul sarcinii, cunoscut şi sub numele de gonadotropină corionică umană. Chiar şi după aceste zile, abia poate fi depistată cantitatea de hormoni, fiind nevoie de încă o săptămână pentru a primi un răspuns sigur.

Un alt factor care poate întârzia ovulaţia poate fi stresul aşadar, dacă faci sex, iar la câteva zile te hotărăşti să faci un test de sarcină, cel mai probabil va fi negativ. Dar asta nu înseamnă că testul nu este bun sau că nu eşti însărcinată, ci că a fost făcut mult prea devreme. Dacă te pregăteşti să devii mămică sau vrei să verifici o sarcină neprevăzută, trebuie să ştii că un răspuns negativ nu este întotdeauna ceea ce pare aşa că, aşteaptă câteva zile pentru a vedea dacă îţi întârzie menstruaţia sau refă testul peste o săptămână pentru a reconfirma.

<!–

Formul de quiz

–>

MIT: Rezultatul nu poate fi modificat

Este cât se poate de adevărat că factori precum exerciţiile, alimentaţia pe care o ai şi chiar consumul de alcool şi fumatul nu vor afecta producţia de hCG odată ce ovulul a fost implantat. Dar în cazul anumitor tratamente pentru fertilitate care conţin hCG, rezultatele pot fi false. Este foarte dificil, în special atunci când chiar îţi doreşti să rămâi însărcinată. Într-o sarcină sănătoasă, nivelul de hormon hCG se dublează la fiecare două sau trei zile. Pentru că testele de sarcină făcute acasă pot măsura doar dacă acesta este prezent, dar nu şi în ce cantitate exactă, dacă administrezi  pastile de feritilitate, cel mai bine este ca doctorul să-ţi confirme dacă eşti sau nu însărcinată.

MIT: Nu trebuie să investeşti într-un test de sarcină

Multe femei merg pe ideea că testele de sarcină ieftine sau metodele ”naturale” prin care pot afla dacă sunt sau nu însărcinate, acasă, sunt şi eficiente. Medicina alternativă îşi face simţită prezenţa în ziua de astăzi şi poate fi destul de tentant să cauţi pe Internet metode alternative care să-ţi confirme sarcina, fără prea mari investiţii. În afară de hormonul hCG, corpul nu secretă nimic prin urină care să indice că eşti sau nu însărcinată, iar în mod natural, altul decât prin cumpărarea unui test de sarcină direct din farmacie, nicio altă metodă nu poate măsura cantitatea de hCG.

MIT: Noile teste de urină pot dezvălui sexul bebeluşului

Cu siguranţă în urină nu se regăsesc hormoni care să indice sexul bebeluşului, nivelul de hCG fiind acelaşi atât în cazul fetelor, cât şi al băieţilor. Aşadar, înainte să alegi numele copilului şi culoarea dormitorului, mergi la o ecografie cu ultrasunete (care în mod normal se face între 16 şi 20 de săptămâni, în funcţie de poziţia bebeluşului), acesta fiind cel mai sigur mod de a afla sexul copilului.

Preluat de la: csid.ro