copil.jpg
216 profesori din toată țara, participă în aceste zile la un program complex de dezvoltare profesională continuă, pe parcursul căruia sunt instruiți să integreze unele metodologii inovative de predare și învățare în clasă. Inițiativa face parte din proiectul pilot „Tekwill în fiecare școală” – cel mai complex program de cursuri extracurriculare, ce urmează a fi studiate ca și discipline opționale în școli, din 1 septembrie.

În cadrul programului, au fost dezvoltate mai multe cursuri online cu conținut interactiv, iar peste 18500 de elevi ce participă la proiectul pilot vor obține cunoștințe în domenii inovative. Din 2021, „Tekwill în fiecare școală” va fi accesibil tuturor instituțiilor de învățământ secundar general din Republica Moldova. Startul programului de formare a profesorilor a fost dat în cadrul unui eveniment online la care au participat autoritățile de profil din țară, partenerii internaționali de dezvoltare, implementatorii și beneficiarii finali ai proiectului.

Scott Hocklander, șeful misiunii USAID în Moldova: „USAID este foarte mândru de rezultatele obținute de ATIC și Tekwill în cadrul proiectelor desfășurate cu susținerea noastră. Ne dorim de mai mult timp ca programele de succes ale Tekwill să fie accesibile și locuitorilor din regiunile Republicii Moldova, iar „Tekwill în fiecare școală” este un pas important în acest sens. Programul va contribui pe deplin la dezvoltarea potențialului tuturor elevilor din Moldova, care având la dispoziție noi oportunități de cunoaștere, vor fi mai interesați să aleagă o carieră în domeniul IT.”

Madelene Eichhorn, Manageră de Programe, Ambasada Suediei în Moldova: „Sperăm că acest program va demistifica științele STEM și va trezi interesul tinerilor pentru aceste domenii. „Tekwill în fiecare școală” va oferi noi abilități pentru viitorii angajați care vor activa într-o nouă piață a muncii, dar și cunoștințele necesare pentru profesorii din zilele noastre. Cu o forță de muncă bine pregătită care are cunoștințe puternice în domeniul TIC, vom avea noi oportunități pentru antreprenoriat și vom vedea felul în care domeniile STEM vor fi îmbrățișate și de  fete și femei.”

Igor Șarov, ministrul al Educației, Culturii și Cercetării (MECC): „Apreciem deschiderea și interesul pentru această activitate, buna intenție și dorința de a schimba lucrurile în bine.  Dezvoltarea societății informaționale rămâne o prioritate pentru noi. Recent, am reușit să aprobăm curricula pentru 6 cursuri ale proiectului și sunt foarte mândru că, din acest an elevii le vor studia în școli. Le mulțumesc foarte mult partenerilor de dezvoltare pentru susținerea de care ne bucurăm în acest proiect, dar și cadrelor didactice care susțin demersul MECC de a îmbunătăți calitatea educației.”

Crearea cursurilor „Tekwill în fiecare școală” a fost posibilă prin mobilizarea eforturilor financiare ale sectorului privat și ale cetățenilor din țară și diasporă (în cadrul campaniei de crowdfunding TwentyTu, desfășurată în anul 2018), precum și ale partenerilor de dezvoltare externi – PNUD Moldova, USAID, Suedia. Proiectul se bucură și de suportul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.

Formarea profesorilor – printre prioritățile „Tekwill în fiecare școală”

Cadrele didactice care participă în programul de formare vin din 77 de școli din 28 de raioane ale țării. Pentru o perioadă de 5 săptămâni, profesorii vor beneficia de instruiri online cu privire la conținutul cursurilor, utilizarea platformei și noile metodologii de predare și învățare online. Toate aceste practici, urmează să le aplice în predarea disciplinelor opționale în cadrul orelor. Pedagogii vor beneficia și de expertiza unui mentor pe tot parcursul anului de studiu, în eventualitatea apariției unor neclarități în predarea disciplinelor viitorului.

Ana Chirița, directoarea proiectului TEKWILL: „Profesorii sunt un element-cheie în instruirea elevilor online. Iată de ce, atunci când am creat proiectul, am decis să le oferim mai multe oportunități de formare, pentru a abilita cadrele didactice în predarea acestor discipline. Datele unui studiu realizat în cadrul proiectului, ne-au arătat că printre cele mai mari necesități pe care le au cadrele didactice pentru a-și face munca cu profesionalism este lipsa asistenței tehnice, suportul metodologic și expertiza necesară. Astfel, după cursurile de formare, vom elabora un ghid explicativ pentru profesori, suport pe care vor găsi toate informațiile necesare cu referire la proiect și vom oferi, inclusiv, acces la echipamentele necesare desfășurării programelor propuse.”

Cursurile „Tekwill în fiecare școală” 

„Tekwill în fiecare școală” își propune transformarea educației din RM, atât prin dezvoltarea de conținut digital interactiv, cât și prin introducerea în procesul de predare și învățare din cadrul instituțiilor de învățământ a noilor metodologii: învățarea mixtă („blended learning”) și clasa inversată („flipped classroom”). Cursurile vor putea fi studiate în mod individual sau ghidate de un profesor în timpul orelor. Lecțiile sunt dedicate elevilor cu vârste cuprinse între 13-19 ani.   Fiecare curs cuprinde 34 de lecții, ceea ce va permite studierea acestora în decursul a unui an academic, câte o lecție pe săptămână. Lecțiile includ resurse educaționale de tip text digital, lecție video, exerciții de simulare, teste interactive de evaluare și realizarea unui proiect final. 

Proiectul prevede 8 curricule divizate în patru industrii precum:

  • Inteligența Artificială (cursurile: Programarea Agloritmilor in C/C++, Inteligența Aritificială)
  • Dezvoltare Software (cursurile: Proiectarea și Dezvoltarea Web, Proiectarea și Dezvoltarea 

  Aplicațiilor Mobile)

  • Industrie Creativă (cursurile: Design Grafic, Video Storytelling)
  • Leadership Antreprenorial (cursurile: Inteligenta Emoțională, Antreprenoriat).

 În acest an, în cadrul proiectului pilot, din numărul total de cursuri vor putea fi studiate doar 3.

 

Proiectul TEKWILL – Revoluția începe!

Proiectul „Tekwill în fiecare școală” este parte a Proiectului TEKWILL, implementat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, cu susținerea financiară a Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și a Suediei. „Tekwill” a fost creat în anul 2017 ca Centru de Excelență al sectorului ICT din Moldova, având drept scop principal alinierea domeniului la cerințele curente ale pieței. Pentru a continua să contribuie la creșterea competitivității industriei IT și a altor sectoare strategice ale economiei, centrul și-a extins domeniile de activitate, devenind în 2019 un proiect complex la nivel național, cu sloganul „Revoluția începe!” Obiectivul de bază al Proiectului TEKWILL, în calitatea sa de platformă dedicată progresului sectorului IT, este de a asigura un impact major asupra dezvoltării economice a țării, prin îmbunătățirea capacităților antreprenoriale și educaționale ale societății, dar și prin sporirea potențialului de cercetare și dezvoltare al instituțiilor de învățământ, în conformitate cu cererea de pe piața IT.

Preluat de la: diez.md