mama-si-copilul.jpg

A început şcoala, copiii au reintrat în colectivitate, vine anotimpul rece, iată doar câteva dintre lucrurile importante pe care trebuie să le aibă în vedere o mamă la început de toamnă. Cum putem întări sistemul imunitar, care sunt analizele obligatorii pentru copii în acest sezon, care este alimentaţia potrivită pentru un elev, cum ne ajutăm copiii să mănânce dulciuri sănătoase, care este reţeta pacheţelului perfect, cât de importante sunt vaccinurile sunt doar o parte dintre întrebările pe care şi le pun părinţii toamna.

Iar specialiştii noştri – medici renumiţi – sunt pregătiţi să răspundă la aceste întrebări şi altele asemenea. Pentru că pe 26 seprembrie, la Cinema PRO, începând cu ora 18.30 are loc cea de-a treia ediţie a conferinţei Mama şi copilul, organizată de site-ul numărul 1 de lifestyle sănătos, „Ce se întâmplă, doctore?”

Înscrie-te aici, participarea este gratuită: https://www.csid.ro/csid-te-invita-la-evenimentul-mama-si-copilul-editia-a-III-a-pe-26-septembrie-la-CinemaPRO.

<!–

Formul de quiz

–>

La primele două ediţii, Beatrice Osanu, redactor-şef şi Bianca Poptean, senior-editor „Ce se întâmplă, doctore?” au moderat discuţiile extrem de inetersante susţinute de cu medicul pediatru Ana Culcer, dermatologul Ioana Simian şi medicul stomatolog Raluca Pascu (prima ediţie) şi Mihaela Bilic, medic specialist în diabet, boli de nutriţie şi metabolism, Otilia Mantelers, leader Hand in Hand Parenting şi Dr. Valeria Herdea, medic de familie (a doua ediţie). Pe 26 septembrie, le vom avea pe scenă pe Dr. Mihaela Posea – Medic primar specialitatea diabet, boli de nutriţie şi metabolism, clinica Smart Nutrition şi Dr. Valeria Herdea – Medic primar medicină de familie.

Timp de două ore vom dezabate alături de cele două doamne medic subiecte importante pentru mămici, precum secretele imunităţii copiilor, rolul alimentelor în menţinerea acesteia, importanţa vaccinării, rolul suplimentelor alimentare. Vom trece în revistă şi lista anuală de analize obligatorii pentru copii, dar şi beneficiile sportului şi ale remediilor homeopate.

În plus, veţi putea participa la sesiunile de Q&A şi veţi putea afla toate răspunsurile la întrebările care sunt inerente celui mai spectaculos job din lume, cel de părinte. Vă aşteptăm la o superconferinţă moderată de jurnaliştii site-ului “Ce se întâmplă, doctore?”-www.csid.ro.

Nu uita să te înscrii gratuit la eveniment, aici:https://www.csid.ro/csid-te-invita-la-evenimentul-mama-si-copilul-editia-a-III-a-pe-26-septembrie-la-CinemaPRO.

Vă aşteptăm cu mic cu mare la cea de-a treia ediţie a conferinţei Mama şi copilul, locul unde orice mămică poate obţine direct de la specialişti răspunsurile pentru orice întrebare de sezon.

 

Preluat de la: csid.ro