dureri-de-cap.jpg

Grăsimile acumulate în exces cresc riscul de migrene sau orice alte dureri severe de cap, avertizează cercetătorii de la Colegiul Universitar de Medicină Drexel, Philadelphia.
 
Aceştia au derulat un studiu de mare anvergură, ce a implicat participarea a 22.000 de voluntari. Oamenii de ştiinţă s-au concentrat asupra persoanelor obeze, cu vârstele cuprinse între 20 şi 55 de ani şi au constatat că depozitele adipoase creează mai multe neplăceri decât se ştia până acum. 
 
Iar grăsimea acumulată în jurul taliei este cea mai rea, după cum reiese din observaţiile acestora.
 
37% dintre femeile supraponderale, care prezintă acumulări de grăsime în jurul taliei, se plâng adesea de migrene, comparativ cu 29% dintre femeile la care grăsimile nu sunt localizate în zonă abdominală.
 
În privinţa bărbaţilor, migrenele îi chinuie pe 20% dintre cei cu obezitate abdominală, comparativ cu 16% dintre cei la care grăsimile nu sunt localizate cu preponderenţă în jurul taliei. După vârsta de 55 de ani, riscul de migrene asociat cu obezitatea dispare. 
 
Rezultatele obţinute au dat naştere însă unei alte întrebări: pierderea kilogramelor în exces ar putea îmbunătăţi calitatea vieţii celor care suferă frecvent de migrene? Oamenii de ştiinţă au promis încă o serie de cercetări, pentru a stabili şi acest lucru.
 
Migrenele reprezintă dureri severe de cap, asociate de multe ori cu stări de greaţă, vomă, sensibilitate la lumina şi zgomote. Incidenţă este mai mare în rândul femeilor şi există indicii că se transmite ereditar.
 
Pe lângă riscul crescut de migrene, obezitatea creşte riscul de diabet, tensiune arterială, boli de inimă, atac de cord, unele forme de cancer, artrită şi apnee. 

Preluat de la: Csid.ro