online-mentor.jpg
MentorME este un proiect ambițios al unor moldoveni de pretutindeni, ei doresc să lanseze o platformă prin care moldovenii din diferite colțuri ale lumii pot să-și facă conexiune, pentru eventuale colaborări, încadrarea în noul oraș sau aplicarea la o universitate. O echipă mică, dar cu scopuri mari – aceștia doresc să ajungă la 1,000,000 de conexiuni până în 2020.

Comunitatea MentorMe a fost fondat în 2014, ca urmare a Galei Studenților Originari din Republica Moldova. La moment comunitatea are 100+ mentori din 23 de țări care au mentorat peste 700 de mentees. Acoperă o varietate de interese și domenii, de la arhirectură și design la finanțe și antreprenoriat.

„Această inițiativă a fost inspirată din dorința de a împărtăși cunoștințele și experiențele cu alți concetățeni.  Ne aducem aminte foarte bine cât de dificil au fost primii pași când am decis să plecăm de acasă. Cu toții ne-am fi dorit ca atunci când mergeam într-o țară nouă sau când alegeam universitatea la care să studiem, sau jobul la care să aplicăm, să fi avut șansa de a avea un mentor. O persoană căreia îi putem cere un sfat, adresa 1001 de întrebări, sau căreia îi putem expune dubiile și temerile noastre, iar ca răspuns să avem niște argumente născute din propria experiență”, scrie Dana Muntean, fondatoarea proiectului.unnamed

Echipa de voluntari are nevoie de o sumă de 3.000 de euro, ca proiectul să devină realitate. După cum zic tinerii, banii vor fi cheltuiți pentru:

# Crearea platformei mentor.md și lansarea ei în următoarele 3 luni;
# Organizarea de evenimente și traininguri pentru mentori și mentees în Moldova și în străinătate timp de un an.

Puteți face o donație echipei accesând acest link.

Preluat de la: diez.md