pixel.png

Neha Pathak este o doctoriţă din America, însărcinată cu al treilea copil. În contextul pandemiei de coronavirus, care cuprinde treptat zone întregi din Statele Unite, ea transmite un mesaj important tuturor oamenilor, în special gravidelor care îşi fac griji pentru viaţa lor şi a copiilor lor nenăscuţi. Redăm mai jos mesajul integral al doctoriţei şi sperăm să-l daţi mai departe, pentru că merită!

„Sunt însărcinată în 29 de săptămâni. Din cauza pandemiei de coronavirus, la care nimeni nu s-a aşteptat, este firesc să fiu îngrijorată. Ştiu că stresul nu îmi face bine, mai ales că sunt însărcinată. Dar sunt îngrijorată pentru soţul meu, medic şi el, ca mine, pentru fetele mele, pentru tatăl mei de 84 de ani, care locuieşte cu noi.

Din păcate, nu avem până acum răspunsuri la toate întrebările privind COVID-19. Nu ştim cât va dura această situaţie, nici în Statele Unite, nici în restul lumii. Ştim doar că este aici, că va infecta din ce în ce mai mulţi oameni, dar câţi anume… nimeni nu poate şti.

<!–

Formul de quiz

–>

De asemenea, nu avem informaţii foarte multe despre COVID-19 şi sarcină (credeţi-mă, m-am documentat!).

Eu şi soţul meu am vorbit de multe ori cu copiii noştri despre importanţa spălatului pe mâini. Fetele mele, de 8, respectiv 6 ani, mi-au spus că ştiu cât de important este să se spele corect pe mâini pentru ca eu să fiu protejată, copilul meu nenăscut să fie în siguranţă, la fel şi bunicul lor.

În afară de spălatul pe mâini, este important să dezinfectăm zilnic suprafeţele pe care le atingem în mod obişnuit şi să evităm să atingem cu mâna mânerele şi clanţele. Am descoperit moduri ingenioase de a face multe lucruri cu coatele 🙂

Folosesc echipament de protecţie special la spital, dar nu port mască în afara serviciului (vă reamintesc că măştile nu sunt recomandate persoanelor care nu lucrează în sistemul sanitar sau celor care nu au grijă de o persoană infectată cu noul coronavirus). De asemenea, nu fac deplasări mai departe de serviciu, luat copiii de la şcoală şi înapoi acasă. 

Este foarte important să vă protejaţi şi de alte infecţii, nu doar de coronavirus. Toată familia mea este vaccinată antigripal! În plus, fiind în al treilea trimestru de sarcină, mi-am făcut vaccinul Tdap împotriva tusei convulsive. Acesta este important şi pentru sănătatea copilului meu, pentru că îl protejează în primele săptămâni şi luni de viaţă.

Sunt medic de Medicină internă şi specialist în Nutriţie, aşa că încerc să mănânc cât mai sănătos: fructe şi legume în fiecare zi, cât mai multă apă, mişcare pe parcursul zilei şi un somn odihnitor noaptea.

Am de gând să alăptez odată ce voi naşte. Până acum, nu există nicio dovadă că noul coronavirus ar pătrunde în lichidul amniotic sau în laptele matern.

Fiecare trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a-şi menţine sănătatea şi a se proteja. Aceasta este soluţia pentru a ţine lucrurile sub control şi a nu intra în panică. Prin urmare, m-am asigurat că tatăl meu are medicamentele necesare pentru cel puţin o lună şi un stoc suplimentar de medicamente, în caz de urgenţă.

Locuiesc în Georgia, unde sunt câteva cazuri confirmate cu noul coronavirus. Recent, o şcoală din districtul vecin a fost închisă. Aşa că sunt cu ochii pe ştiri şi monitorizez situaţia de aici, pentru că e posibil să se întâmple acelaşi lucru.

Cred cu tărie că trebuie să sprijinim sistemul medical cu toate forţele în următoarea perioadă. Măştile pe care le cumpăraţi din farmacii şi alte medicamente care nu vă sunt de folos pot fi necesare în spitale, unde medicii chiar au nevoie de ele pentru a salva vieţi şi a-şi salva propria viaţă.

Am stat 4 ore în holul cabinetului de ginecologie, în aşteptarea rezultatelor la anumite teste pe care le-am făcut, dar nu am purtat mască, pentru că nu aveam nevoie de ea. Pur şi simplu m-am spălat pe mâini, am păstrat distanţa faţă de alte persoane şi, dacă am tuşit sau strănutat, am făcut-o cu gura şi nasul acoperite cu un şerveţel, pe care ulterior l-am aruncat la gunoi şi apoi, din nou, m-am spălat pe mâini cu apă şi săpun.

Aşa că tot ce vă pot spune este să fiţi cu picioarele pe pământ, dar pregătiţi pentru schimbări pe care nu le-aţi anticipat.

Pentru celelalte gravide care mă citesc acum (şi, sincer, pentru toţi), recomand lucrurile simple, pe care toată lumea le ştie, dar care s-au dovedit eficiente: spălaţi-vă cât mai des pe mâini cu apă şi săpun, evitaţi contactul cu persoanele bolnave şi aveţi grijă pe ce puneţi mâinile, nu vă atingeţi faţa (gura, nasul, ochii) cu mâinile neigienizate, mâncaţi sănătos, beţi cât mai multă apă, odihniţi-vă şi faceţi mişcare.

Corpul sănătos luptă mai eficient cu orice tip de infecţie. Şi păstraţi-vă calmul!

Ştim până acum că bătrânii cu afecţiuni cronice (boli de inimă, de plămâni) şi bărbaţii fumători sunt mai expuşi riscului de infecţie şi complicaţii. Dar şi personalul medical este o categorie la mare risc, deoarece trebuie să trateze aceşti pacienţi. 

Încă nu se ştie de ce femeile – inclusiv gravidele – par să fie puţin mai ferite de infecţia cu noul coronavirus. Dar ce se ştie sigur este că gravidele prezintă un risc crescut de infecţie virală, precum gripa. Din datele limitate privind epidemiile cu SARS (din 2002-2003) şi cu MERS (2012), ştim că gravidele prezintă un risc uşor mai crescut de avort spontan sau naştere înainte de termen, arată un raport  CDC.

Chiar dacă COVID-19 face parte din aceeaşi familie de coronavirusuri precum SARS sau MERS, până acum nu au existat cazuri de infecţii severe cu coronavirus raportate la gravide. Dar, repet, datele sunt limitate şi în continuă schimbare.

Şi copiii par să fie mai feriţi de complicaţiile coronavirusului, chiar dacă şi ei pot fi infectaţi. Potrivit datelor, majoritatea copiilor diagnosticaţi cu COVID-19 prezentau simptome uşoare de răceală – febră uşor ridicată, rinoree sau tuse.

Reţineţi că aceasta este o infecţie nouă, complet necunoscută, care a traversat întreaga planetă. Chiar dacă peste 80% din pacienţii infectaţi se vindecă şi nu prezintă complicaţii, trebuie să fim pregătiţi pentru schimbări în ritmul de viaţă, din cauza măsurilor de protecţie impuse de autorităţi în vederea limitării răspândirii coronavirusului.

Cel mai important lucru pe care îl putem face pentru a ne feri de infecţii este să continuăm să respectăm regulile de igienă, chiar şi după ce pandemia de coronavirus va trece. Doar aşa vom putea reduce riscul ca, pe viitor, o altă pandemie să ne ameninţe sănătatea!

Preluat de la: csid.ro