migrene.jpg

Migrenele sunt dureroase, frustrante și adesea incapacitante. Dar asta nu este tot: se pare ca durerea de cap nu este singura ta problemă când suferi de migrene. Acestea au fost asociate cu alte probleme de sănătate, deci, cunoașterea riscurilor asociate migrenelor te poate ajuta să-ți iei măsuri de precauție. Iată la ce să fii atent și ce poți face pentru a te proteja:

Pentru aproximativ o treime dintre cei care suferă de migrene, o durere de cap este însoțită de aură  (viziuni cu lumini intermitente, modele sau pete), precum și de amorțeală sau furnicături în față sau mâini. Dacă toate aceasta îți sună cunoscut și ești femeie între 35 și 45 de ani, ai un risc crescut de accident vascular cerebral ischemic.

Există unele dovezi că, la cei cu migrene, trombocitele sunt activate, iar riscul de coagulare este crescut. De asemenea, atât pilulele contraceptive hormonale, cât și fumatul cresc riscul de probleme de coagulare. Din acest motiv, dacă suferi de migrene, folosește o metodă de contracepție de barieră, precum prezervativele. Și, desigur, nu fuma. Studiile arată că adulții mai în vârstă care suferă de migrene și fumează au de trei ori mai multe șanse să facă un accident vascular cerebral.

Deși mecanismele implicate nu sunt bine înțelese, migrenele pot crește riscul de boli de inimă, conform cercetărilor publicate în European Journal of Neurology. Până în acest moment, autorii studiului spun că nu pot face recomandări în afara celor menționate mai sus – evitarea fumatului și a metodelor hormonale de contracepție. Celor cu migrene care au probleme cardiace cunoscute li se recomandă să fie atenți și când vine vorba de unele medicamente populare pentru migrene, în special triptanii. Aceste medicamente îngustează vasele de sânge din creier și inimă, ceea ce poate reprezenta un stres suplimentar asupra inimii.

Aproximativ jumătate dintre cei cu această tulburare cronică și care provoacă dureri musculare și sensibilitate extinsă, suferă (sau au suferit) și de migrene, arată cercetările publicate în jurnalul Headache. Nu este clar de ce, dar cele două afecțiuni pot avea cauze similare, inclusiv capacitatea organismului de a controla durerea. Deoarece aceste două probleme de sănătate merg adesea mână în mână, este important să vorbești cu medicul tău dacă suferi de una dintre ele, spun autorii studiului Headache.

Migrena apare mai des la persoanele care au tulburare bipolară și depresie. La ambele există o predispoziție genetică pentru un creier hiperexcitabil. Cu cât durerile de cap sunt mai frecvente, cu atât ai mai multe șanse să fii deprimat, arată studiile.

Nu este clar dacă durerile de cap duc direct la depresie. Dar stilul de viață poate face diferența în acest caz. Se recomandă o plimbare zilnică de 20 de minute în aer liber și să dormi suficient noaptea. Ambele reduc excitabilitatea creierului și te ajută să eviți migrenele și stările de tristețe asociate acestora.

Un studiu din 2014 publicat în jurnalul Neurology a arătat că persoanele care suferă de migrene au de două ori mai multe șanse să dezvolte paralizia Bell, o afecțiune care induce paralizia feței.

După ce au monitorizat mai mult de 100.000 de persoane, jumătate dintre ele suferind de migrene, o echipă de cercetători taiwanezi a descoperit că ratele unei afecțiuni a sistemului nervos numită paralizie Bell au crescut aproape de două ori la cei afectați de migrene. Paralizia Bell afectează nervii care controlează mișcările și mușchii feței, explică autorii studiului.

Echipa de cercetare spune că nu este clar cum sunt conectate migrenele și paralizia Bell, cu toate că speculează că inflamația, problemele cardiace sau problemele de flux sangvin le-ar putea lega pe cele două.

Foto: Shutterstock

Preluat de la: csid.ro