femei-si-barbati-cei-mai-buni-prieteni-e1488907295816.jpg
Una din cinci persoane la nivel global consideră că femeile sunt inferioare bărbaților și ar trebui să stea acasă, precum și că bărbații sunt mai capabili la locurile de muncă și la studii, relevă un studiu realizat de institutul Ipsos MORI și dat publicității marți, în ajunul Zilei internaționale a femeii, transmite Agerpres cu referire la Reuters.

Aproape toate cele 17.550 persoane intervievate au fost de acord că bărbații și femeile ar trebui să aibă drepturi egale, însă trei din patru respondenți consideră că femeile se confruntă în continuare cu inegalitate socială, politică și financiară.

‘Este încurajator faptul că majoritatea atât a bărbaților, cât și a femeilor la nivel global cred în egalitatea de șanse (…) însă, în același timp, majoritatea consideră că nu putem vorbi încă de o reală egalitate a drepturilor’, a comentat Kully Kaur-Ballagan, director al Ipsos MORI.

În 24 de țări — printre care Brazilia, Canada, Rusia, Marea Britanie, India și Suedia — peste jumătate dintre intervievați s-au descris ca ‘feminiști’, dar un sfert s-au declarat ‘speriați’ să-și susțină opiniile în favoarea drepturilor femeilor.

Aproximativ jumătate dintre respondenții din China, Rusia și India au fost de părere că bărbații sunt superiori femeilor și mai buni la a câștiga bani și în performanțele școlare.

UN Women, entitatea ONU pentru egalitatea de gen, consideră decalajul salarial între bărbați și femei, de 24 procente, drept ‘cel mai mare jefuitor’ al femeilor, menționează Reuters.

De asemenea, potrivit unui studiu pe 2016 al Forumului Economic Mondial (World Economic Forum), dacă ritmul actual de reducere a decalajului se menține, egalitatea economică între bărbați și femei va fi atinsă în 170 de ani.

Preluat de la: Diez.md