1476771362442.jpg

Potrivit unui studiu realizat de specialiștii de la Școala de Psihologie din cadrul Universității din Queensland, Australia, bărbații care au barbă mai mică sunt preferați de femei pentru relații de scurtă durată, în timp ce bărbații cu barbă mai mare sunt preferați pentru relații longevive, notează ZUGO.

Pentru a afla de unde provine această diferență, oamenii de știință au fotografiat 36 de bărbați în trei stadii de creștere a părului facial: rași, cu început de barbă și cu barbă lungă (de cel puțin patru săptămâni).

Oamenii de știință au cerut apoi unui număr de 8.520 de femei să vizioneze toate pozele, să clasifice gradul de atractivitate a fiecărui bărbat și să exprime cât de atrăgători îi consideră pe aceștia pentru relații de scurtă și de lungă durată, scrie Agerpres.

În urma studiului, cercetătorii au constatat că bărbații cu un început de barbă sunt considerați mai atrăgători de către femei în comparație cu cei cu barba mai mare, însă în ceea ce privește relațiile, o femeie ar prefera un bărbat cu barbă mai mare pentru o relație de lungă durată.

Explicația ar fi că începutul de barbă și mai ales barba mai lungă ascunde trăsăturile considerate de femei ca fiind neatrăgătoare, adică fie trăsăturile accentuat masculine sau accentuat feminine.

Preluat de la: Zugo.md