cj-2.jpg
Un grup de studenţi din Republica Moldova a încins, luni, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca o horă pentru marcarea împlinirii a 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, transmite MEDIAFAX.

Peste 25 de tineri din Republica Moldova s-au adunat, luni, pe Bulevardul Eroilor din Cluj-Napoca şi s-au prins într-o horă având ca fundal sonor cântece vechi şi noi din Basabaria, câteva fete fiind îmbrăcate cu ie tradițională.

„Sărbătorim 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România şi celebrăm acest moment istoric printr-o horă în centrul Clujului. Vom lua şi trecători în hora noastră”, a declarat Cristina Clima, vicepreşedinte al Grupului de Iniţiativă Basarabeană (GIB) Cluj-Napoca, asociaţie care numără peste 3.000 de membri, elevi şi studenţi din Republica Moldova.

cj-4

Participanţii la eveniment au împărţit trecătorilor bomboane „Bucuria”, dar şi scrisori cu citate din scriitori şi poeţi basarabeni.

Potrivit Cristinei Clima, în cursul dimineţii de luni, la bustul lui Onisifor Ghibu din curtea liceului cu acelaşi nume din Cluj-Napoca a avut loc o ceremonie de depunere de coroane de flori cu ocazia aniversării unirii Basarabiei cu România.

Ghibu a fost un profesor de pedagogie, membru corespondent al Academiei Române şi unul dintre participanţii importanţi la realizarea Marii Uniri de la 1918.

cj-3

Preluat de la: Diez.md