instagram.jpg
Oraşul Paphos din sud-vestul insulei Cipru, este considerat cea mai ieftină destinaţie turistică din Europa. Aceasta este concluzia, la care au ajuns experţii companiei britanice Post Office.

Ei au calculat cheletuielile pentru două persoane, necesare în cazul călătoriei în diferite localităţi, incluzând hotelul (două zile), preţul unei călătorii de la aeroport până în centrul oraşului, alimentarea şi distracţiile.

În final, pentru Paphos, turiştii au nevoie de 160 euro. Locul II în top este ocupat de Vilnius (162 euro), urmat fiind de Riga (173 euro). În lista celor 10 cele mai ieftine destinaţii au mai fost incluse Varşovia, Budapesta, Cracovia, Lisabona, Praga, Atena şi Palma de Mallorca (Spania).

Specialiştii au mai anunţat că, cel mai scump oraş pentru odihnă din Europa, este capitala islandeză Reykjavik. Pentru două zile de călătorie, vom scoate din buzunar 637 euro.

În ianuarie, angajaţii Post Office au numit regiunea portugheză, scrie businessmagazin.ro.

Algarve, cea mai preferată de turişti din lume în acest an. În ratingul celor 12 oraşe, a intrat şi Paphos (poziţia a VI-a).

Preluat de la: Diez.md