you-and-the-internet.jpeg
Ministerul Economiei, prin intermediul ODIMM, va oferi granturi întreprinderilor mici și mijlocii care activează în domeniul inovațiilor digitale. Programul a fost aprobat astăzi în cadrul ședinței guvernului.

Obiectivul programului constă în acordarea finanțării nerambursabile sub formă de granturi ÎMM-urilor pe componentele de inovare digitală, tehnologie verde și producție sustenabilă în următoarele domenii: tehnologia informației și comunicațiilor, media digitală, fabricație, agricultură, educație, sănătate, servicii financiare, industrii creative, e-Comerț, reciclare.

Start-upurile tehnologice vor beneficia de finanțare nerambursabilă sub formă de granturi în limita de 80 % din costurile legate de dezvoltarea și promovarea produselor și/sau serviciilor, dar nu mai mult de 500 000 de lei.

Programul a fost elaborat în cadrul Acordului de parteneriat cu proiectul „Tehnologiile viitorului”, finanțat de Agenția pentru Dezvoltare Internațională a Statelor Unite ale Americii și va fi finanțat din alocările bugetare, precum și din surse externe ale partenerilor de dezvoltare.

Preluat de la: diez.md