Dezvoltarea competențelor sociale în primii ani de viață este considerată un indicator esențial al evoluției emoționale și relaționale a copilului. Totuși, modul în care un copil începe să se raporteze la ceilalți nu este nici liniar, nici uniform. Diferențele individuale, contextul familial și expunerea treptată la grupuri variate joacă un rol semnificativ.

La vârste mici, copiii nu interacționează în sensul clasic al cuvântului. Ei observă, imită și testează limite. Contactele sunt adesea scurte și orientate mai degrabă spre explorare decât spre cooperare. În această perioadă, este firesc ca interesul să se manifeste prin gesturi aparent impulsive, iar apropierea să aibă loc în valuri, în funcție de nivelul de confort și de predictibilitatea mediului.

Citește și: Abilitățile sociale la copii: cum le poți dezvolta

Smulsul jucăriilor, opoziția sau reacțiile bruște sunt parte integrantă a procesului de învățare. Ele semnalează imaturitatea sistemelor de autocontrol, nu un caracter dificil. Intervențiile eficiente presupun ghidaj calm, limite ferme și un model coerent de comunicare. Adulții au responsabilitatea de a traduce emoțiile copilului, nu de a le sancționa abrupt. În timp, prin repetare și siguranță relațională, copilul dobândește treptat capacitatea de a coopera și de a negocia.

Unele comportamente pot sugera o dificultate persistentă în relaționare. Printre semnalele relevante se află evitarea constantă a copiilor, reacțiile exagerate la schimbări minore, o nevoie excesivă de control, dificultatea de a rămâne într-un grup chiar și pe perioade scurte sau o iritabilitate accentuată în contexte sociale. Totuși, aceste semne nu pot fi interpretate izolat. Ele necesită o privire atentă asupra ritmului individual și a contextului emoțional al copilului.

Foto: shutterstock

Preluat de la: csid.ro