pixel.png

La capitolul bullying în şcoli, România stă foarte prost, fenomenul fiind tot mai răspândit. În urma unei scrisori primite de la o mămică, în care îi povesteşte situaţia fiului ei, Emanuel, un băieţel care a împlinit 13 ani şi care este constant izolat de către colegii de clasă, Smiley a mers să facă o vizită la şcoala din Bucureşti la care adolescentul învaţă, în timpul orelor de curs, pentru a-i ura ”La mulţi ani”.

Emi, aşa cum îi spune mama lui, este una dintre victimele bullying-ului şi este izolat pentru că este diferit. Are ADHD şi probleme de vedere, iar din acest motiv se descurcă mai greu la şcoală. Pentru că are o programă adaptată, copiii cred că e favorizat de profesori şi îl resping.

Simley a apărut din senin în timpul orei de română, lucru care l-a bulversat nu numai pe Emi, ci şi pe colegii care au amuţit când artistul a intrat în clasă cu un tort şi un cadou pentru cel mic.

<!–

Formul de quiz

–>

”Când am intrat în clasă, toţi păreau bulversaţi. Emi, care stătea în prima bancă, nu ştia cum să reacţioneze, s-a emoţionat foarte tare când m-a văzut. M-a impresionat cu totul, aflasem destule lucruri despre el şi despre cât de greu îi e să fie singur şi umilit de colegi”, povesteşte Smiley. ”Am primit o scrisoare care m-a emoţionat. Ştiam de bullying, de cât de prezent este în şcoli, de cyber bullying, cel care continuă în online, dar nu am realizat cât de acut este în realitate. Am început să mă interesez, aşa am ajuns şi la Salvaţi copiii şi am fost şocat să aflu că România este pe locul 3 în Europa la cazurile de bullying. Aşa că m-am hotărât să apar la şcoală la Emi şi să fac un material dedicat pe vlog despre asta”, a continuat Smiley.

”Fiţi oamenii pe care vreţi să-i întâlniţi în viaţă”, şi-a închis artistul pledoaria în faţa colegilor lui Emi, cu un discurs în care copiii ascultau cu ochii mari.

 

Preluat de la: csid.ro