efect-yoyo.jpg

Peste 95% dintre persoanele care reuşesc să slăbească recunosc că în doar câteva luni pun la loc kilogramele pierdute, scrie foxnews.com.

Cercetătorii au analizat mai îndeaproape acest aspect al dietelor şi au descoperit 4 cauze principale pentru care ne îngrăşăm la fel de repede precum am dat jos kilogramele nedorite.

Iată care sunt acestea!

1. Nu ţinem cont că dieta ar trebui să fie un stil de viaţă – multe persoane adoptă cure de slăbire stricte, se privează de numeroase alimente şi, astfel, de vitamine, minerale şi grăsimi care susţin procesul metabolic, iar odată ce îşi vor fi atins scopul – acela de a slăbi –, organismul lor va fi suprasolicitat de avalanşa de alimente şi astfel kilogramele se vor depune rapid.

2. Somn insuficient – programul încărcat, grijile financiare şi stresul de la locul de muncă pot duce la insomnie, care este un cunoscut factor de risc atât în apariţia bolilor cardiovasculare, cât şi a obezităţii, ca urmare a tendinţei de a înfuleca pe timp de noapte, în lipsa somnului.

3. Stresul – ce-i prea mult strică, iar acest lucru este valabil şi în cazul stresului. Cu cât ne stresăm mai mult, cu atât se eliberează cantităţi mai mari de cortizol, hormon care ne „împinge” să mâncăm mai mult şi mai nesănătos. Încercaţi tehnicile de antrenare a respiraţiei sau faceţi yoga, care vă pot ajuta să scăpaţi în mare măsură de stresul acumulat.

4. Probleme medicale, de tipul afecţiunilor tiroidiene, menopauza, andropauza sau dezechilibrul hormonal, pot fi cauze pentru care redobândim în scurt timp kilogramele de care cu greu am scăpat. Tratamentul personalizat, recomandat de medicul specialist, şi o dietă echilibrată sunt căile de urmat în obţinerea greutăţii ideale.

Preluat de la: Csid.ro