sinuzita.jpg

După cum bine știm, în sezonul rece se dă startul virozelor și răcelilor, iar sinuzitele se numără printre marile provocări. Unde pui că unele dintre ele sunt asociate durerilor dentare? Medicul stomatolog Sorina Stroe, asistent universitar doctor, ne explică ce legătură există însă între sinusuri și dantura noastră.

„Sinusurile maxilare sunt situate în proximitatea dinților, mai exact deasupra rădăcinilor molarilor și premolarilor de pe arcada superioară. Atunci când avem sinuzită, sinusurile sunt inflamate sau infectate, iar această inflamație poate exercita presiune asupra rădăcinilor dinților din vecinătate, cauzând astfel dureri dentare. Spre deosebire de durerile cauzate de probleme la nivelul dinților, cele generate de sinuzită sunt mai difuze și pot afecta mai mulți dinți, nu unul singur.

De asemenea, este posibil să apară și durere facială, congestie nazală, secreții nazale sau presiune în zona frunții și obrajilor. Dacă te confrunți cu dureri de dinți și suspectezi o legătură cu sinuzita, este recomandat să consulți atât un medic ORL-ist, cât și un dentist pentru a exclude problemele dentare specifice”, explică Dr. Sorina Stroe.

„Sinusurile sunt cavități pneumatice la nivelul craniului, pline cu aer, localizate în oasele feței și craniului, în jurul nasului. Acestea sunt acoperite cu o membrană mucoasă care produce mucus pentru a umezi căile respiratorii și pentru a proteja împotriva bacteriilor și particulelor dăunătoare. Mucoasa se îngroașă atunci când este inflamată.

Sinusurile pot fi frontale, sfenoidale, etmoide și maxilare. Cele maxilare reprezintă punctul comun între stomatologie și ORL. Inervația sinusurilor și a dinților sau a gingiilor este comună, acesta fiind primul motiv pentru care ele se pot impacta reciproc în cazul apariției unei probleme”, spune medicul stomatolog Sorina Stroe.

„Inflamația sinusului maxilar poate presa pe rădăcinile dinților provocând simptomatologie. Într-un mod asemănător, infecția de la nivelul unei rădăcini dentare, zona premolarilor sau a molarilor, poate avea ecou la nivelul sinusului maxilar. În funcție de anatomia și volumul sinusului maxilar, dinții pot avea rădăcina direct în sinus, sau doar apropiate de acesta”, spune Dr. Sorina Stroe.

„Sinusurile se pot infecta sau inflama din cauza blocării drenajului mucusului, ceea ce creează un mediu propice pentru bacterii și alte microorganisme. Această afecțiune se numește sinuzită. Când avem sinusurile inflamate, durerea poate interfera cu simțul mirosului, apare obstrucția nazală unilaterală sau secreții nazale unilateral.

Atunci când durerea dentară se leagă de o afecțiune sinuzală, este însoțită și de edem gingival, edem facial sau durere dentară la masticație ori presiune în zona frunții și obrajilor. Întotdeauna este important să ne prezentăm cat mai repede la medic pentru a rezolva problema. Nu tratăm pe termen lung cu antibiotice pentru că vom agrava problemele”, încheie Sorina Stroe.

Foto: shutterstock

Preluat de la: csid.ro