pixel.png

Sinuzita este inflamaţia mucoasei din interiorul unor cavităţi pline cu aer care se află în lateralul nasului, în spatele nasului şi a ochilor. Aceste sinusuri au multiple roluri: mucoasa care le tapetează are rolul de a purifica, umidifica şi încălzi aerul care intră din nas la nivelul lor şi datorită conţinutului lor în aer au rolul şi de a echilibra greutatea capului, uşurându-l.

Aerul intră prin nas în sinusuri, acesta este plin de germeni (virusuri,bacterii) care   infectează mucoasa nazală şi sinusală, drept urmare mucoasă se va congestiona şi va exterioriza o secreţie care la debut va fi serioasă, catarală, transparentă (suprainfecţie virală), dar în câteva zile această secreţie se va transforma în una vâscoasă, alb-gălbuie, galben-verde datorită suprainfectării cu bacterii aerobe şi anaerobe.

Deci sinuzita, de fapt rinosinuzita, adică inflamarea mucoasei nazale şi sinuzale se va manifesta în primul rând prin apariţia unei secreţii la nivelul nasului care se va exterioriza în afara lui sau în interior şi se vor prelinge pe peretele posterior al faringelui prin urmare vom simţi ca un nod, jenă în gât. Pe lângă acest simptom sinuzita se va mai manifesta şi cu nas înfundat, durere moderată facială la nivelul ariilor de proiecţie a sinusurilor, mici sângerări nazale, dureri în gât şi uneori febră.

<!–

Formul de quiz

–>

Cum se tratează sinuzita

Acestea sunt simptomele clinice şi semnele clinice pe care le poţi vizualiza la un examen clinic ORL care pot apărea într-o sinuzită, dar diagnosticul cert de sinuzită nu se poate pune doar pe anamneză şi examenul clinic ORL, ci şi pe investigaţii paraclinice. Acestea sunt: endoscopia nazală sau fibroscopia nazală, radiografia sinusală, computer tomograf de sinusuri paranazale, RMN sinusuri paranazale. Computerul tomograf este cel mai relevant în a pune diagnosticul cert al unei sinuzite acute sau cronice, al localizării infecţiei intrasinusale şi al modificărilor mucoasei. Astfel el va determina clar în ce stadiu este (acut sau cronic) sinuzita, unde este localizată, cât de extinsă este, dacă este afectat doar un sinus sau toate şi dacă este doar lichid sau s-a îngroşat mucoasa şi s-au format şi formaţiuni polipoidale în interior, cel mai probabil pe fond alergic.

Sinuzita este o infecţie virală la început şi apoi bacteriană a mucoasei care tapetează sinusurile, de aceea dacă nu tratăm până la capăt această infecţie, deoarece sinusurile sunt ascunse ele se pot vedea doar prin investigaţiile paraclinice enumerate mai sus, ea poate trena mult timp: săptămâni, luni de zile. Prin acestă “trenare”se înţelege: secreţii permanente vâscoase în nas şi în gât,  un nas înfundat şi durere moderată facială. Sinusurile sunt cavităţi ascunse, slab vascularizate la care ajunge greu un medicament. Tratamentul unei sinuzite este complex; el va consta în primul rând într-un antibiotic (în cele mai multe cazuri), antibiotic care se va administra cel puţin 10 zile; un mucolitic, care va ajuta la drenarea în afară a secreţiilor adunate în sinusuri; într-un antihistaminic, care va ajuta la scăderea inflamaţiei mucoasei, într-un tratament locoregional de desfundare a nasului şi să nu uităm de igiena nazală cât de des se poate, de suflatul nasului şi spălatul lui pentru a putea drena tot timpul puroiul adunat în nas şi sinusuri.


Cele mai frecvente greşeli

Complexitatea tratamentului se decide şi în funcţie de momentul prezentării pacientului la doctor: dacă vine în primele zile de apariţie a simptomelor clinice putem să ne rezumăm la mai puţine medicamente orale şi eventual un tratament locoregional, inclusiv antibiotic administrat local prin aerosoli şi tratamentul va ţine câteva zile faţă de acel moment “târziu”, la 2-3 săptămâni de la apariţia primelor simptome- atunci în mod clar pacientul va necesita antibioterapie orală cel puţin 10 zile şi restul schemei de tratament. Dacă pacientul vine târziu la doctor modificările mucoasei vor fi deja bine constituite şi prin urmare va fi mai greu să le tratăm. Dacă totuşi, considerăm că nu este necesar să ne prezentăm la doctor, că ne descurcăm noi singuri acasă, complicaţiile care vor apărea în cadrul unei sinuzite este că infecţia sinusală se va extinde spre ochi, spre dinţi şi faringe, spre creier, le va invada şi le va infecta creând simptome loco-regionale.

Complicaţii mai reduse care pot apărea, de obicei în cadrul unei sinuzite cronice, pot fi: durere de cap permanentă, dar de intensitate moderată, facială, nasul înfundat, tuse seacă datorată secreţiilor posterioare care se vor prelinge din spatele nasului pe gât şi durere de gât consecutivă.

Greşeala pe care o fac mulţi pacienţi este aceea de a se prezenta târziu la medic pentru diagnostic şi tratament, ei de multe ori se prezintă la cabinet la săptămâni sau luni de la apariţia primelor simptome, în acel moment mucoasa sinusală este inflamată, cu formaţiuni polipoidale care ocupa în totalitate sinusurile, cu extindere şi în interiorul nasului obstrucţionând fosele nazale; în acest moment “tardive” tratamentul medicamentos nu mai dă roade şi se intervine chirurgical pentru a se curăţa sinusurile, sub control endoscopic. Dar pentru a putea efectua acest lucru, această curăţare a sinusurilor (FESS- Functional endoscopic sinus surgery) este nevoie să operăm şi factorii de obstrucţie intranazali: deviaţia de sept nazal şi rinita cronică hipertrofică, fără aceste intervenţii nu se poate intra în sinusuri să fie bine curăţate. De cele mai multe ori, dacă rezolvi chirurgical aceşti factori de obstrucţie intranazali nici nu mai ajungi la operatie pe sinusuri pentru că acestea se vor dezinflama în momentul în care vor primi aer corect pe nas.

Preluat de la: csid.ro