oportunitati-9.jpg

Urmează să finalizezi liceul și visezi să studiezi în continuare la una dintre instituțiile de învățământ superior din Asia? Dacă răspunsul este da, atunci acest material este pentru tine. În cele ce urmează, vei afla cum te poți pregăti eficient pentru a beneficia de o bursă la o universitate din Japonia. De la etapa dosarului și până la procesul de adaptare într-o țară străină – despre toate acestea ne-a vorbit Alexandru Craevschi, un tânăr din Republica Moldova, care, la rândul său, s-a bucurat de o bursă care i-a acoperit un ciclu de studii la Universitatea Tohoku. În prezent, Alexandru este student în anul II la Facultatea de Chimie. 

Bursa nerambursabilă oferită de Ministerul Educației din Japonia asigură studiile, zborul dus-întors și o sumă lunară de bani. Alexandru ne spune că înregistrarea la bursă poate fi făcută în două moduri:
trecerea unui concurs internațional, prin acumularea punctelor după evaluările la materiile necesare (engleza, matematica, japoneza sunt obligatorii, iar restul – în funcție de domeniul ales). Concursul este foarte aprig și ulterior universitatea la care vei fi acceptat(ă) este aleasă de minister și nu de către elev(ă);
recomandare de la universitate.

Condițiile de admitere la bursă sunt:
# trecerea unui învățământ similar cu cel japonez (12 ani);
# cetățenie diferită de cea japoneză.

Alexandru povestește că tot procesul de admitere este realizat în engleză, inclusiv examenele și interviul.

Ca și orice program internațional, viitorii bursieri trebuie să expedieze un dosar și alte acte prevăzute de organizatori. La completarea dosarului, tinerii trebuie să țină cont de următoarele aspecte:
# să dețină competențe solide în științele exacte;
# să aibă cunoștințe în domenii precum: matematică, chimie sau fizică;
# să-și seteze un scop bine definit care ar explica motivația lor de a deveni unul dintre beneficiarii bursei.

Odată cu expedierea dosarului, candidații care trec de această etapă sunt invitați la un interviu. În opinia studentului, în timpul interviului este important să valorifici pe larg scopul și motivația de a studia un program de licență în cadrul universității pe care o alegi sau la care urmează să fii repartizat.

Din experiența tânărului, el a luat în calcul următoarele criterii în timp ce se pregătea pentru interviu:
# a studiat specializările universității și domeniile în care instituția a primit recunoaștere internațională;
# a corelat scopul său cu oportunitățile oferite de universitate.

Universitățile japoneze acordă o atenție sporită examenelor de admitere. Alexandru ne-a povestit că s-a străduit să țină cont de abilitatea sa de a satisface așteptările la nivel de cunoștințe pentru examenul care urma. El a început pregătirile pentru această probă cu nouă luni înainte.

Candidații care susțin examenul de admitere se pot declara oficial studenți cu acte în regulă. Studiile într-o țară străină implică și numeroase provocări, mai ales dacă universitatea la care alegi să înveți este departe de casă. Pentru viitorii bursieri care urmează să învețe în Japonia, Alexandru le recomandă să exploreze strategii de învățământ care lucrează pentru ei, pentru materii diferite și tipuri de examinări.

Pentru o adaptare cât mai rapidă într-un stat străin, tânărul sugerează următoarele:
# ține cont de siguranța ta și de posibilitățile de a găsi ajutor în momentele necesare;
# comunică cu cât mai multe persoane;
# nu ezita să ceri ajutor, mereu se vor găsi persoane deschise care să te îndrume;
# mergi la studii cu un scop bine formulat și cu un set de valori stabil;
# profită de toate oportunitățile care îți permit să înveți lucruri noi.

Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai noi oportunități #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Preluat de la: diez.md