sexul.jpg

Sexul ar putea fi cheia unei vieţi lungi şi sănătoase. Momentele petrecute în braţele partenerului te pot face să arăţi mai tânără, să scapi de o durere supărătoare, ba chiar să respiri mai uşor. Iată doar câteva dintre motivele pentru care e bine să te laşi cât mai des răsfăţată în dormitor!

De asemenea, sexul poate fi un antihistaminic natural, ajută la combaterea alergiei la febra de fân şi a simptomelor de astm.

Sexul: te face să arăţi mai tânără

Practicat frecvent, sexul te poate face să arăţi mai tânără, potrivit unui studiu efectuat pe 3500 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 100 de ani. Specialiştii au atribuit acest lucru reducerii stresului, stării de mulţumire şi somnului odihnitor, toate fiind asociate activităţii sexuale. Studiile arată că sexul nu numai că te face să arăţi mai tânără, dar te poate ajuta să trăieşti mai mult.

<!–

Formul de quiz

–>

Sexul: ajută organismul să lupte împotriva bolilor

Sexul practicat o dată sau de două ori pe săptămână creşte cu 30% nivelul de imunoglobulină A, adică stimulează sistemul imunitar al organismului. Oamenii de ştiinţă au descoperit, de asemenea, că o viaţă sexuală activă poate chiar să reducă riscul de a dezvolta cancer, boli de inimă  sau accident vascular cerebral. Ba mai mult, poate fi un remediu pentru răceală şi gripă.

Sexul: arde calorii

Ca orice exerciţiu, actul sexual arde calorii – aproximativ 96 de calorii în 20 de minute. Asta înseamnă că topeşte caloriile obţinute după paharul suplimentar de vin de la cină.

Sexul: reduce durerea

Studiile arată că stimularea vaginală duce la creşterea toleranţei la durere şi autostimularea are efect analgezic. Cercetătorii cred că astfel poate dispărea durerea provocată de crampele menstruale, artritei, migrenei şi a altor afecţiuni.

Sexul: te ajută să trăieşti mai mult

Specialiştii au examinat relaţia dintre mortalitata şi frecvenţa activităţii sexuale. Aceştia au descoperit că riscul de a muri este cu 50 % mai mic în rândul bărbaţilor care fac sex de două ori sau mai mult pe săptămână decât în rândul celor care îşi dezmiardă partenera mai puţin de o dată pe lună. Chiar şi atunci când se contorizează factori precum vârsta, clasa socială şi fumatul, experţii au concluzionat: cu cât mai mult sex, cu atât mai bine.

Sexul şi sentimentul de bine

Activitatea sexuală favorizează totul, de la sănătatea sexuală şi reproductivă, până la fericire. După un amplu studiu, efectuat pe 1.800 de persoane în S.U.A, cercetătorii au constatat că valurile oxitocinei şi endorfinelor (care aparent acţionează ca un sedativ) cresc în urma orgasmului, asta explică şi de ce sexul îţi face somn.

 

Preluat de la: csid.ro